Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, ar avea deja pus la punct un plan pentru alegerile prezidenţiale şi pentru un referendum.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, intenţionează să anunţe la 24 februarie un plan pentru alegerile prezidenţiale şi pentru un referendum, a relatat miercuri Financial Times, citând oficiali ucraineni şi europeni implicaţi în această planificare, informează Reuters.
Agenţia de presă britanică a relatat săptămâna trecută că, potrivit unui cadru discutat de negociatorii americani şi ucraineni, "orice acord de pace va fi supus" unui referendum de către alegătorii ucraineni, care ar vota simultan în alegerile naţionale. Se pare că la Kiev s-a discutat posibilitatea ca alegerile prezidențiale şi referendumul să aibă loc în luna mai.
Ucraina a început acum să planifice alegerile prezidenţiale, împreună cu un referendum privind un posibil acord de pace cu Rusia, a relatat miercuri Financial Times, citând oficiali ucraineni şi occidentali familiarizaţi cu această chestiune, precizează Agerpres.
Reamintim în acest contex că în data de 24 februarie se fac patru ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci