€ 5.0910
|
$ 4.2740
|
Curs valutar: € 5.0910
|
$ 4.2740
 

Dosarul privind despăgubirile cerute de ANAF familiei Iohannis, strămutat de la Tribunalul Sibiu la Hunedoara
Autor: Iulia Horovei

klaus iohannis carmen Klaus și Carmen Iohannis. Sursa foto: Agerpres

Dosarul prin care ANAF cere despăgubiri familiei Iohannis pentru un imobil din Sibiu a fost strămutat la Tribunalul Hunedoara.

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DRGFP) Braşov, în contradictoriu cu familia Iohannis şi a dispus ca procesul să se judece la Tribunalul Hunedoara şi nu la cel din Sibiu.

Dosar strămutat la Tribunalul Hunedoara 

„Dispune strămutarea la Tribunalul Hunedoara a procesului care face obiectul dosarului nr. 2405/85/2025 înregistrat la Tribunalul Sibiu. Păstrează actele îndeplinite înainte de strămutare. Definitivă. Pronunţată astăzi, 10.02.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în soluţia pe scurt a CA Alba Iulia.

Potrivit reprezentanţilor CA Alba Iulia, dosarul civil 2405/85/2025 are ca obiect acţiunea în răspundere delictuală formulata de Statul român, prin DGRFP Braşov, în contradictoriu cu Carmen şi Klaus Iohannis cu privire la plata unor despăgubiri.

Ce solicită ANAF-ul

În toamna anului trecut, Statul Român, prin DRGFP Braşov, a înregistrat la Tribunalul Sibiu o acţiune prin care solicita obligarea fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.

„Statul Român, prin DGRFP Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care solicită obligarea unui fost preşedinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil”, se menţiona într-un comunicat transmis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Având în vedere că, potrivit ANAF, pârâţii au refuzat plata voluntară, în cadrul acţiunii s-a solicitat instanţei şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului. În 22 ianuarie, CA Alba Iulia a respins însă cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de Statul Român asupra bunurilor familiei fostului preşedinte.

La începutul lunii octombrie 2025, ANAF a anunţat printr-un comunicat că a preluat, în condiţiile legii, jumătate dintr-un imobil din municipiul Sibiu, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29 - ce a aparţinut familiei Iohannis - ca urmare a unei moşteniri vacante culese de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.

Preşedintele instituţiei, Adrian Nica, declara atunci că ANAF nu avea, până la acel moment, indicii că soţii Iohannis doresc să achite sumele datorate pentru imobilul din Sibiu, din strada Nicolae Bălcescu nr 29, şi va proceda la iniţierea acţiunii în instanţă faţă de cei doi soţi, urmând să solicite, suplimentar de plata sumei, şi măsuri asigurătorii.

„Între ANAF şi cei doi soţi a existat corespondenţă pe două paliere, o dată în ceea ce priveşte predarea imobilului, unde aceştia au menţionat prin avocat că nu deţin cheia şi, prin urmare, nu se pot prezenta la predarea imobilului şi, pe celălalt palier, aceştia au solicitat explicaţii privind modul de calcul al sumelor datorate. ANAF a oferit aceste explicaţii. Până la prezenta dată nu avem indicii că cei doi soţi doresc să achite sumele datorate. ANAF va proceda la iniţierea acţiunii în instanţă faţă de cei doi soţi şi va solicita, suplimentar de plata sumei, şi măsuri asigurătorii asupra bunurilor în vederea recuperării prejudiciului datorat”, a explicat şeful ANAF, la postul B1 TV.

În altă ordine de idei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a câştigat luna trecută, pe fond, la Tribunalul din Sibiu, şi cealaltă jumătate din casa din centrul istoric al Sibiului, pentru care fostul preşedinte Klaus Iohannis datorează despăgubiri statului român reprezentat tot de Fisc, potrivit informaţiilor publicate pe portalul de justiţie.

Fisc-ul sibian avea nevoie de această decizie a instanţei pentru a putea intabula casa şi cu cealaltă jumătate, care nu fusese pe numele lui Iohannis, ci pe numele Baştea.

În septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursul declarat de Rodica Baştea, cea de la care familia Iohannis a cumpărat o parte dintr-un imobil din Sibiu, dosarul vizând dreptul de proprietate al casei.

După mai multe cicluri procesuale, în mai 2014, Tribunalul Braşov, printre alte măsuri dispuse în acest dosar, anulase contractul de vânzare-cumpărare în cazul imobilului din Sibiu „încheiat între pârâţii Baştea Ioan - decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Iohannis Carmen Georgeta şi Iohannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători”, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close