Cannes 2015. Un palmares politic. Un palmares francofil

Magda Mihăilescu / 25 mai 2015 / 09:49 Salveaza PDF Comentarii
Jacques Audiard, marela câștigător al ediției de anul acesta de la Cannes
Descriere foto: Jacques Audiard, marela câștigător al ediției de anul acesta de la Cannes

 „Vom intra în lumea suferinței" scria le Monde sâmbătă, amintindu-ne o replică din filmul The Big Lebowski, al fraților Coen.

Suferință pentru cine? Pentru cei care nu vor câștiga, pentru pierzătorii de pariuri, pentru probarea – a câta oară – a certitudinii că pronosticurile se prăbușesc precum un joc de popice? Să nu exagerăm, totuși. „Nimeni nu moare din asta", spunea, cu ani în urmă, Roberto Rossellini, președinte al juriului. Nu moare, dar nici bine nu ne este. Cel puțin acele câteva momente în care suntem șocați de unele opțiuni ale juriului, în care rămânem cu nedumeririle noastre.

Palmaresul acestei a 68-a ediții a fost unul al surprizelor, iar dacă stăm să numărăm premiile, mi se pare a fi și unul al plecăciunii în fața țării gazdă. Nu vreau să spun prin asta că filmul Dheepan al lui Jacques Audiard, despre drama unor sri lankezi refugiați în Franța, nu este bun. Sobrietatea lui și jocul unor actori anonimi au impresionat, dar atribuirea trofeului suprem, la Palme d'or, pare o opțiune ostentativ radicală, pe care nimeni nu o bănuia, pelicula negăsindu-se în niciuna dintre presupunerile criticii.

Citește și: Cannes 2015. "Corneliu Porumboiu – cu certitudine unul dintre cei mai originali cineaști apăruți în ultima vreme"

 

Premiul de interpretare masculină, acordat lui Vincent Lindon pentru rolul șomerului din La loi du marché, candidatul cu cele mai multe șanse previzibile, a fost mult aplaudat. Ceea ce nu se poate spune despre Emmanuelle Bercot, actrița care în Mon roi râde aiurea, preț de jumătate din film, iar în rest se ceartă cu iubitul. Am înghețat când am văzut-o în sala Lumière, era limpede că  nu va pleca cu mâna goală.

Să o premiezi, când în festival au existat Margherita Buy în Mia madre, Cate Blanchett în Carol, este, cum se spune, mai mult decât o crimă, este o gafă. Pentru îmblânzirea spiritelor, juriul a acordat și un ex aequo, binemeritat, de altfel, partenereii lui Blanchett din Carol, Rooney Mara. Celelalte premii au fost desprinse din lista scurtă care a circulat încă in primele zile de după proiecția filmelor Fiul lui Saul al lui Laszlo Nemeș (Marele premiu), the Lobster de Yogos Lanthimos (Premiul juriului), unul impresionant dramatic, altul excentric, acesta din urmă pe gustul fraților Coen.

Citește și: Cannes 2015. Incestul pe înțelesul tuturor, mai ales al copiilor

 

În sfârșit, Hou Hsiao- Hsien nu a trecut neobservat cu Asasinul, de o rară frumusețe plastică. Una dintre primele întrebări adresate membrilor juriului, la tradiționala conferință de presă de după premiere, a fost, cum bănuiam, legată de absența totală a Italiei din palmares, pe care puțini și-o imaginau.

Nici urmă de Moretti, de Sorrentino. Răspunsul a fost: nu premiem țări, ci filme. Să o spună cui are vreme să asculte cum că Mon roi este un film de luat în seamă, iar Mia madre – de ignorat. Nu cred că juriul fraților Coen va lăsa o amintire de neuitat în istoria festivalului. Și nici inutilul afront la adresa criticilor („Suntem un juriu de artiști, nu de critici").

Sigur, impunerea prin distincțiile de la Cannes, a unor tineri precum Nemeș, Lanthimos, Michel Franco, (mexicanul căruia i-a revenit Premiul pentru scenariu, Chronic), este lăudabilă în sine. Sună, însă, prea mult, a programată strategie a radicalității.

Dar, vorba cuiva: de la frații Coen te poți aștepta la tot ce este de neașteptat.



STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23