Biserica „Sfântul Anton” - Curtea Veche din Bucureşti, unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din Capitală, îşi va sărbători hramul, vineri, de praznicul Sfântului Antonie cel Mare.
Biserica „Sfântul Anton” - Curtea Veche din Bucureşti îşi va sărbători hramul, vineri, de praznicul Sfântului Antonie cel Mare.
Potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române, programul va debuta vineri, la ora 16:00, cu o procesiune cu icoana făcătoare de minuni şi moaştele Sfântului Cuvios Antonie Cel Mare la locul fostei biserici care a ars în 1847.
De la ora 17:00, va avea loc Vecernia Mare cu Litie.
În continuare, sâmbătă, de la ora 8:00, va avea loc slujba Utreniei, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
Situată în Centrul vechi al Capitalei, pe strada Franceză nr. 33, Biserica Domnească „Sfântul Anton” a fost construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, şi a servit drept capelă pentru Curtea Domnească, unde aveau loc ungerile şi proclamările domnilor munteni şi evenimentele legate de viaţa de familie a acestora: botezuri, cununii şi altele.
Biserica are un plan trilobat - o copie a Mănăstirii Cozia - cu o lungime de 25 de metri şi 8 metri lăţime la exterior.
Zidită de domnitorul Mircea Ciobanul în anul 1559, biserica are hramurile Buna Vestire şi Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare, a cărui icoană făcătoare de minuni se află în acest sfânt lăcaş.
Aceasta adăposteşte din 4 iulie 2017 un fragment din moaştele ocrotitorului ei spiritual. Au fost aduse de la o biserică din Franţa, de lângă Grenoble de IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, notează Agerpres.
Citește și: Reacția BOR la inițiativa privind legalizarea prostituției în România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci