Avocatul Poporului a atacat, miercuri, la Curtea Constituţională legea pentru modificarea OUG 111/2011, privind comunicaţiile electronice, prin care se propune ca utilizatorii de cartele telefonice pre-pay să nu mai poată cumpăra sau folosi astfel de cartele fără furnizarea datelor personale.
Instituția Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 111/2011 privind comunicaţiile electronice. Aceasta prevede ca utilizatorii de cartele pre-pay să îşi furnizeze datele personale, iar cei de reţele publice wi-fi să le poată accesa doar cu furnizarea datelor personale. Datele respective ar urma să fie stocate de furnizorii telecom pe o perioadă de 6 luni, pentru a putea fi puse la dispoziţia organelor de cercetare penală sau serviciilor secrete, în cadrul unor eventuale investigaţii.
În acest moment, legea respectivă se află pe masa preşedintelui Traian Băsescu, pentru a fi promulgată, după ce Parlamentul a adoptat-o pe 2 iulie. Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, iar deputatul PSD Sebastian Ghiţă a avut o iniţiativă legislativă similară, privind doar cartelele telefonice pre-pay.
"În opinia Avocatului Poporului, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 26, art. 53 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României", se arată într-un comunicat de presă.
Articolele respective din Constituţie se referă la respectarea Constituţiei şi a legilor, la respectarea de către autorităţi a vieţii intime, de familie şi private, la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi ale cetăţenilor, respectiv la respectarea şi aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale.
"În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului arată că soluţia legislativă referitoare la obligaţia de a stoca datele cu caracter personal pentru o perioadă de 6 luni de la data reţinerii acestora este afectată de un viciu de constituţionalitate din perspectiva considerentelor reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1258/2009. Totodată, se apreciază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice aduce atingere principiului garantării şi ocrotirii vieţii intime familiale şi private de către autorităţile publice şi principiului proporţionalităţii prevăzut expres de art. 53 alin. (2) din Constituţie", mai arată Avocatul Poporului în comunicatul de presă.
Avocatul Poporului susţine de asemenea că legea atacată nu reglementează criteriile obiective pe baza cărora trebuie stabilită durata stocării datelor cu caracter personal, astfel încât să fie garantată limitarea sa la strictul necesar. "În acest sens, se consideră că legea criticată nu prevede garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a datelor cu caracter personal", explică Avocatul Poporului.
Marţi, Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, că dispoziţiile legii 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale.
Legea "Big Brother" se referă la obligaţia operatorilor telecom de a reţine timp de 6 luni date despre comunicaţiile telefonice sau electronice ale abonaţilor, pe care trebuie să le pună la dispoziţia organelor de cercetare penală, cu încuviinţarea unui judecător. Aceste date nu privesc conţinutul comunicaţiilor, ci sunt doar date tehnice care stabilesc identităţile celor care comunică, timpii în care are loc comunicaţia, locaţia, etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu