De mulţi ani, auzim cum unii finanţatori, impresari şi chiar antrenori din fotbalul românesc laudă excesiv unii fotbalişti, comparându-i cu Ronaldo, Messi, sau chiar Hagi. Avem un Messi al portarilor, avem un Hagi, vreo câţiva mijlocaşi de "20-30 de milioane de euro", dar cu toate astea reuşim doar să ne facem de râs când ieşim pe teren.
Mai grijulii la tatuaje, maşini, încălţări şi haine de firmă, fotbaliştii români par a avea determinare doar câteodată, pentru a mai fura titlurile din ziare câte un pic. În rest, pentru cei mai mulţi, apogeul carierei fotbalistice este transferul la o echipă de titlu în Liga 1 sau, mai târziu, plecarea prin fotbalul din Orient. Altfel, din 10 fotbalişti "de top" din România, rar reuşeşte câte unul să joace câteva meciuri legate la o echipă slabă dintr-un campionat puternic.
Gică Hagi spunea, acum 20 de ani, că fotbaliştii Generaţiei de Aur merită statuie şi că fotbalul românesc se duce de râpă. Nimeni nu l-a crezut atunci cu adevărat. Cum putea să îl creadă cineva? Veneau din spate Cristi Chivu, Adi Mutu, jucători cu talent nativ. Azi, însă, cine mai vine?
După meciul cu Germania, Vlad Chiricheş spunea că am avut noroc că am luat doar un gol, în timp ce alte voci îi urecheau pe contestatarii naţionalei, spunând că Germania e campioană mondială în 2014, că are jucători de sute de milioane de euro şi că ar trebui să fim mulţumiţi de rezultat.
"Mai bine o bară frumoasă, decât un gol urât"
Fanii Rapidului au adoptat acest slogan acum zeci de ani, arătând că preferă ca fotbaliştii lor să joace spectaculos, să încânte suporterii, în dauna unor victorii chinuite.
Naţionala României, însă, a ales de câţiva ani să nu mai dea nici bare frumoase, nici goluri urâte. Când selecţioner era Victor Piţurcă, România a bătut Olanda acasă, pe un teren aproape impracticabil, şi s-a calificat la EURO 2008. Şi lumea a reacţionat şi a criticat. Normal, de altfel! Au fost aduşi de atunci mai mulţi selecţioneri, dar rezultatele au fost aceleaşi. Cu excepţia calificării la EURO 2016, România a reuşit să rateze toate calificările, iar vinovat a fost mereu antrenorul, infrastructura, valoarea adversarului, etc. Dar niciodată jucătorii. Jucători care, aproape mereu, au fost aceiaşi.
Fotbalul adevărat se joacă cu pasiune, cu determinare, cu vână. E în regulă să pierzi, şi echipele mari o fac. Dar o fac lăsând impresia că a fost o întâmplare, lăsând impresia că se pot bate în continuare de la egal la egal cu orice echipă de talia lor şi o fac inspirând în continuare teamă în viitorii adversari.
România, când câştigă, o face să pară accidental. Iar când pierde, nu face decât să arate că "ăsta e nivelul". Lucru care, de altfel, e spus apoi de toţi cei care spuneau, cu 90 de minute înainte, că avem fotbalişti de "sute de milioane".
România nu a mai fost de 24 de ani de la un Campionat Mondial şi, după ultimele meciuri, pare că nici nu ar avea ce să caute acolo. Pentru că acolo se joacă fotbal, iar plimbatul mingii de-a latul terenului şi pasatul spre fundaşi şi portar se încadrează la orice altceva, numai la fotbal nu. Poate în 2024...
*acest articol reprezintă o opinie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
