Anca Alexandrescu: Sunt cu bagajul făcut. Cel de-al treilea dosar se bazează pe emisiunile mele și pe afirmațiile făcute de Georgescu în emisiunea mea

scandal
scandal

Anca Alexandrescu a reacționat după ce Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar pentru 30 de zile.

„Voi lupta în continuare pe această baricadă și voi merge până la capăt indiferent de consecințe. Chiar dacă cel de-al treilea dosar se bazează pe emisiunile mele și pe afirmațiile făcute în emisiunea mea. Am văzut că pe conturile mele de socializare au început să apară persoanele care îndeamnă să fiu arestată, să fiu ridicată. Eu îmi asum acest rol, voi merge până la capăt. Nu mă tem! Mi-am pregătit toți apropiații, sunt cu bagajul făcut dacă vor să mă cheme, să mă ia la întrebări.

Voi răspunde cu demnitate. Nu îmi este rușine de absolut nimic din ce am făcut în aceste luni. Am făcut-o pentru copiii noștri, pentru viitorul lor, pentru ca această țară să mai aibă o șansă! Să mai existe și să fie liberă. Ce am văzut astăzi, așa cum spuneam mai devreme, era ceva la care într-un fel mă așteptam, dar nu m-am gândit că vor avea atâta curaj și atâta tupeu. Lumea este în schimbare începând din luna ianuarie când administrația Trump a preluat conducerea la Casa Albă.

Sunt încrezătoare că judecătorii, că o parte din judecătorii din România își iubesc meseria și o fac cu credință. Sunt convinsă că deasupra lor este doar Dumnezeu, nu Kovesi, nu domnul Iacob, nu domnul Coldea, nu domnul Bolojan, nu alte personaje. Sunt convinsă că adevărul va ieși la iveală. Sunt convinsă că vom asista în orele următoare și în zilele următoare la o mobilizare a oamenilor care vor dori să-și apere libertatea și democrația, cum în egală măsură deja am și văzut astăzi.”, a transmis jurnalista Anca Alexandrescu în direct la Realitatea PLUS. 

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, au declarat surse judiciare.

În consecință, Călin Georgescu va fi lăsat să plece acasă, dar va avea câteva interdicții.

Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată; comunicarea de informații false; fals în declarații în formă continuată; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup; promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații.

Miercuri dimineața, anchetatorii au efectuat 47 de percheziții pe raza județelor Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj, într-un dosar legat de finanțarea campaniei electorale, constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid.

Ulterior, Călin Georgescu a fost săltat de polițiști din trafic și dus la Parchet pentru audieri.

VEZI ȘI: Sintagma Călin Georgescu „președinte ales” livrează o amendă de 200.000 lei postului Realitatea Plus

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel