Alina Kabaeva, amanta lui Putin și copiii lor s-ar afla într-o țară din Europa.
Amanta lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, s-ar ascunde în Elveția cu cei patru copii ai lor mici, potrivit surselor Page Six.
„În timp ce Putin își duce atacul asupra Ucrainei, atacând cetățeni nevinovați și provocând o criză a refugiaților, familia sa este ascunsă într-o cabană foarte privată și foarte sigură undeva în Elveția, cel puțin deocamdată”, a spus o sursă.
Kabaeva, o gimnastă medaliată cu aur olimpic, ar avea patru copii cu liderul rus, în vârstă de 69 de ani, dar cei doi nu au confirmat niciodată oficial acest lucru. Surse spun că au două fete gemene în vârstă de 7 ani, care s-au născut lângă Lugano, Elveția, în februarie 2015. Se crede că au și doi băieți.
„Alina are doi băieți și fete gemene cu Putin, care s-au născut în Elveția”, a declarat o sursă pentru Page Six despre presupușii copii ai lui Putin cu Kabaeva, în vârstă38 de ani. „Toți copiii au pașapoarte elvețiene și îmi imaginez că are și ea”.
Vladimir Putin disprețuiește întrebările despre viața sa personală.
„Am o viață privată în care nu permit amestecul altora. Trebuie respectat. Întotdeauna am reacționat negativ la cei care, cu nasurile și fanteziile erotice, se uită în viețile altora”, a spus Putin anterior.
Putin, care mai are alte două fiice adulte, Maria, în vârstă de 36 de ani, și Katerina, în vârstă de 35 de ani, din prima căsătorie cu fosta însoțitoare de bord Ludmila Shkrebneva, a luptat din greu pentru a-și proteja copiii de mass-media și lumina reflectoarelor. Nu vorbește niciodată public despre ei, provocând confuzie cu privire la câți copii are de fapt. Putin și Shkrebneva au fost căsătoriți timp de trei decenii până la divorțul lor în 2013. Fiica lor Maria s-a născut la Leningrad în 1985, în timp ce Katerina s-a născut în Germania în 1986, când familia locuia acolo pe vremea lui Putin în KGB.
Kabaeva este una dintre cele mai decorate gimnaste din istoria gimnasticii ritmice, cu două medalii olimpice, 14 medalii la Campionatul Mondial și 21 medalii la Campionatul European. A fost supranumită „cea mai flexibilă femeie a Rusiei” și odată a pozat nud, învelită în blană de animal, pentru o revistă pentru bărbați.
În 2008, ziarul rus Moskovsky Korrespondent a publicat o știre în care relata că Putin a divorțat de soția sa și că urma să se căsătorească cu Kabaeva. Povestea a fost negata de Kremlin, iar ziarul a fost închis. Până acum în presă se vorbise că liderul de la Kremlin are cu amanta sa, Kabaeva, trei copii. Cu toate acestea, au continuat speculațiile cu privire la relația lui Putin cu fosta gimnastă, inclusiv numeroase rapoarte și acuzații că au mai mulți copii împreună. Surse au susținut că s-ar fi putut chiar căsători într-o ceremonie privată ortodoxă rusă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu