Alegeri 2016. Surpriză pe lista PSD Dolj la Camera Deputaților

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei și vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, deschide lista candidaţilor PSD Dolj pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare.

Anunţul a fost făcut, vineri, într-o conferinţă de presă, de preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, care a afirmat că lista candidaţilor PSD Dolj pentru alegerile parlamentare cuprinde şi oameni tineri şi femei, media de vârstă a candidaţilor fiind de 38 de ani.

"Aşa cum ne-am gândit am încercat să avem pe listă şi oameni tineri şi femei şi oameni care să aibă o şansă. Conducerea naţională ne-a spus că încercăm să avem cât mai mulţi oameni noi, care au mai fost în Parlament, oameni tineri, oameni din administraţie şi femei. Avem o listă de care suntem mulţumiţi şi de care suntem mândri", a spus Manda, potrivit agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, candidaţii PSD din Dolj sunt pentru Camera Deputaţilor, în ordine, Olguţa Vasilescu, deputatul Ion Călin, preşedinte executiv al PSD Dolj, Alina Tănăsescu, vicepreşedinte CJ Dolj, Alexandra Presură, consilier judeţean, Florinel Stancu, consilier judeţean, Eliza Peţa, directorul SC Salubritate SRL CRaiova, Valerică Pupăză, primarul comunei Cârcea, Ovidiu Flori, primarul comunei Işalniţa, Mihai Neaţu, director Transelectrica şi consilier judeţean, Marin Marian Viorel, consilier judeţean.

[citeste si]

Lista de candidaţi a PSD Dolj pentru Senat este: deputatul Claudiu Manda, preşedinte PSD Dolj, Radu Preda, city managerul Craiovei, Lavinia Craioveanu, consilier judeţean şi inspector general al IŞJ Dolj, şi Cosmin Vasile, vicepreşedinte CJ Dolj.

Olguţa Vasilescu, care va coordona campania electorală a PSD la nivelul judeţului Dolj, a declarat, în conferinţa de presă, că deşi candidează pentru Camera Deputaţilor pentru a "trage lista" nu va pleca din funcţia de primar al Craiovei decât dacă va obţine, după alegeri, o poziţie din care să poată să ajute Craiova mai mult.

"Vreau să rămân primar, aceasta este intenţia mea în proporţie de 99% şi voi pleca doar dacă din acea postură pot să ajut mai mult oraşul Craiova. (...) Media de vârstă este de 38 de ani, venim cu foarte multe femei, vorbeam cu preşedinta femeilor PSD la nivel naţional care îmi spunea că eu sunt cunoscută la nivel naţional dar să încercăm să promovăm şi alte femei. Şi am spus: şi dacă vor fi cinci, vă supăraţi? Trebuie să luptăm pentru a avea un scor mai mare decât cel înregistrat la locale, pentru că ştim că dacă există un guvern politic şi este al PSD se va uita altfel spre Craiova", a spus Vasilescu.

Manda a declarat că PSD Dolj şi-a propus să obţină, înainte de redistribuite, "minim doi senatori din patru şi şase deputaţi din zece".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel