€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Aderare la UE fără Transnistria? Scenariul pe care Maia Sandu îl ia în considerare
Autor: Elena Aurel

maia-sandu_81932600 Sursa foto Agerpres
 

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, luni, că ia în calcul aderarea ţării la Uniunea Europeană fără Transnistria.

Lidera de la Chişinău a declarat, într-o conferinţă de presă, că procesul de aderare la UE fără regiunea separatistă transnistreană face parte dintr-un scenariu de rezervă al autorităţilor moldovene, primul scenariu fiind aderarea "într-un singur pas".

"Ne dorim să aderăm la UE într-un singur pas, cu ţara reîntregită, dar, în situaţia în care nu vom avea această posibilitate - pentru că cunoaşteţi faptul că Federaţia Rusă îşi menţine trupele ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi asta este cea mai mare piedică pentru reîntregirea ţării - pentru această situaţie există şi al doilea scenariu, care înseamnă aderarea la UE în doi paşi", a afirmat Sandu.

Preşedinta spune că "aderarea la Uniunea Europeană este un proces meritocratic" şi că atât Moldova, cât şi Ucraina îndeplinesc condiţiile impuse de forurile europene.

"Ambele ţări, şi Republica Moldova, şi Ucraina, au întrunit toate condiţiile pentru ca să se treacă la următoarea etapă şi aşteptăm ca instituţiile europene şi statele membre să găsească o soluţie. Noi credem în acest proces meritocratic şi, evident, vom munci în continuare pentru ca să putem să avansăm cât mai repede pe calea aderării la UE", a mai spus Maia Sandu, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close