Cele mai citite

Accident grav la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad. Un tânăr de 24 de ani a căzut de la 17 metri

accident ambulanta 112
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Un tânăr care lucra pe acoperișul unui liceu din Arad a căzut marți, de la 17 metri, direct pe beton și se află în stare critică în spital, în comă

Un accident grav a avut loc, marți, la Liceul de Arte "Sabin Drăgoi" din Arad. Un tânăr de 24 de ani a căzut de la o înălțime de 17 metri.

Accident la Liceul de Arte "Sabin Drăgoi" - Arad

Inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, Ecaterina Isac, a afirmat marţi, pentru Agerpres, că accidentul a avut loc la Liceul de Arte "Sabin Drăgoi", instituție aflată într-un program de reabilitare. Însă muncitorul lucra pentru o firmă subcontractoare care repară acoperişuri. Victima are 24 de ani şi lucra la o înălţime de 17 metri, însă nu s-ar fi asigurat.

"A căzut direct pe beton şi a suferit leziuni foarte grave. În acest moment facem cercetări pentru a stabili cauzele accidentului şi măsurile care vor fi luate", a declarat Isac.

Tânărul, în stare de comă, dus la un spital din Arad

Tânărul era în stare de comă când a fost preluat de echipajul medical sosit pentru a-l duce la spital.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au declarat, pentru sursa citată, că bărbatul a suferit politraumatisme, numeroase fracturi şi leziuni interne. A fost supus deja unei intervenţii chirurgicale, însă se află tot în comă, intubat la Terapie Intensivă. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close