Vrei o mașină?
Programul Rabla pentru autovehicule electrice, dedicat persoanelor fizice, mai are la dispoziție aproximativ 45 de milioane de lei, potrivit datelor Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Sesiunea de depunere a dosarelor pentru finanțare este deschisă în perioada 30 septembrie – 25 noiembrie 2025, iar până în prezent au fost depuse 4.221 de dosare, cu o valoare totală de aproximativ 74,5 milioane de lei din alocarea financiară de 120 de milioane de lei.
În schimb, bugetul pentru programul Rabla Clasic (motorizare termică), destinat tot persoanelor fizice, a fost deja epuizat în prima zi, 30 septembrie 2025, după depunerea a peste 7.200 de dosare, în valoare de 80 de milioane de lei.
Așadar, persoanele fizice care intenționează să achiziționeze un vehicul electric mai pot depune dosare până la 25 noiembrie, sau până la epuizarea bugetului rămas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News