Clujenii au avut nevoie de cele mai substanțiale împrumuturi în 2025 pentru a deveni proprietari.
Clujenii au avut nevoie de cele mai substanțiale împrumuturi în 2025 pentru a deveni proprietari, în timp ce timișorenii au luat de la bancă cele mai mici sume de bani, arată o analiză a creditelor ipotecare accesate de locuitorii marilor orașe prin intermediul brokerilor rețelei Imobiliare.ro Finance.
Creditul ipotecar nou cu cea mai mare valoare a fost acordat, însă, anul acesta în Capitală.
Clujenii ajung și în 2025 pe prima poziție în topul național. Creditele accesate de aceștia prin intermediul brokerilor din rețeaua Imobiliare.ro Finance pentru realizarea achizițiilor imobiliare au fost cele mai mari din țară. Discutăm despre sume cu 31% mai consistente decât cele la care au apelat bucureștenii pentru a deveni proprietari și cu 45% mai mari față de cele necesare timișorenilor pentru cumpărarea unei locuințe.
Valoarea medie a unui credit ipotecar nou a atins 106.965 euro în Cluj-Napoca, iar rata lunară achitată băncii a ajuns la 588 euro. Nu este de mirare, însă, dacă luăm în considerare faptul că acesta este cel mai scump oraș din țară pentru cumpărători, prețul mediu solicitat de către proprietari și dezvoltatori depășind pragul de 3.200 euro/mp util, conform Indicelui Imobiliare.ro.
Constănțenii ocupă următorul loc în clasamentul național al românilor care au accesat, în 2025, cele mai mari credite ipotecare noi prin intermediul brokerilor Imobiliare.ro Finance. Valoarea medie a unui astfel de împrumut a ajuns la 84.127 euro în cazul orașului de pe litoral, iar rata medie la 459 euro.
Pe plan local s-a înregistrat o apreciere semnificativă a prețurilor locuințelor în ultimul an cererea menținându-se constat la un nivel ridicat.
Cei care și-au dorit să cumpere o proprietate imobiliară în Capitală au apelat la împrumuturi cu o valoare medie de 81.395 euro. Ei au achitat ulterior o rată medie de 446 euro.
Brokerii Imobiliare.ro Finance au intermediat anul acesta în București cel mai mare credit ipotecar, de aproximativ 2 milioane lei (435.000 euro). Împrumutul a fost accesat pentru achiziția unui apartament din zona Floreasca.
Ieșenii și brașovenii au luat anul acesta credite ipotecare de peste 78.000 euro pentru a deveni proprietari. În Capitala Moldovei prețurile au crescut mai mult decât în Brașov, dar orașul rămâne unul dintre cele mai accesibile din țară pentru cumpărători. În schimb, locuințele de la poalele Tâmpei sunt unele dintre cele mai scumpe, dar petrec și cel mai mult timp în piață în așteptarea cumpărătorilor.
Valoarea medie a unui credit ipotecar nou a ajuns la 78.959 euro în Iași și la 78.383 euro în Brașov. Rata medie achitată lunar de ieșeni anul acesta a fost de 435 euro. Brașovenii au plătit 437 euro/lună.
Timișorenii au nevoie de cele mai mici sume de bani de la bancă pentru a face o achiziție imobiliară, dacă ne raportăm la locuitorii principalelor orașe din țară. Valoarea medie a unui credit nou accesat pe plan local prin intermediul brokerilor Imobiliare.ro Finance a fost, în 2025, de 73.928 euro. Rata medie plătită de timișoreni a fost și ea cea mai redusă din țară, mai exact de 410 euro/lună.
Piața rezidențială locală este considerată a fi una dintre cele mai stabile din România. Locuințele se vând aici aproape la fel de repede ca în Capitală, dar la prețuri mult mai mici. În medie, cumpărătorii achită, conform Indicelui Imobiliare.ro, 1.857 euro/mp util pentru un apartament în orașul de pe Bega față de aproape 2.180 euro/mp util în București.
VEZI ȘI: Imobiliarele, lovite în plin: Locuințele ar putea costa cu 50% mai puțin!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News