La DC Conducem a fost pus în discuţie un clip video în care se vede cum o autospecială de poliţie, fără semnale luminoase sau acustice pornite, trece pe culoarea roşie a semaforului.
Titi Aur, invitatul permanent al emisiunii şi instructor de conducere defensivă, a analizat imaginile şi a spus ce mesaj transmite agentul aflat la volan în societate. De asemenea, Titi Aur a subliniat şi cum ar trebui abordată problema în cadrul Poliţiei, pentru ca astfel de comportamente să fie descurajate.
"Din păcate, atunci când asta se întâmplă din partea unor organe care ar trebui să transmită tocmai siguranţă şi încredere, şi mă refer la poliţişti, nu se întâmplă decât altceva să se transforme în oaia neagră a sistemului. Pentru că nu toţi poliţiştii fac lucruri de genul ăsta, să treacă pe roşu, să nu poarte centura, etc. Dar exact ăia care o fac sunt cei vizibili, ei ajung pe internet. Pe ăia care stau la semafor nu îi publică nimeni. Şi atunci, un astfel de şofer îşi face de ruşine colegii, transmite un mesaj prost în societate, pentru că se viralizează un astfel de videoclip, iar alţi şoferi încep să se întrebe de ce să nu facă şi ei aşa ceva?
Eu cred că sistemul lor intern ar trebui să îi sancţioneze foarte aspru în astfel de cazuri. Şi nu atât pentru că s-au pus în pericol, ci prin faptul că ei transmit un mesaj greşit din societate, când de fapt ar trebui să transmită exact mesajul celălalt, să se respecte totul", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News