Dumitru Sechelariu și Gigi Becali aveau un conflict mai vechi din cauza unei datorii pe care finanțatorul Stelei o avea la fostul edil, pentru fotbalistul Eugen Baciu. Președintele FCM Bacău, Dorin Scânteia, dezvăluie că fostul patron al echipei i-a "lăsat cu limbă de moarte" să recupereze cei 800.000 de euro de la afaceristul din Pipera, scrie adevărul.ro.
De pe patul de spital de la Viena, Dumitru Sechelariu a transmis un ultim mesaj în acest sens lui Daniel Scânteie, preşedintele FCM Bacău. "Simţea că se duce. Mi-a lăsat cu limbă de moarte să nu-l las în pace pe Becali până nu recuperăm banii pentru Baciu. A zis că nu vrea să fie îngenuncheat de un cioban", a declarat Scânteie, potrivit ProSport.
După cum se vehiculează ce câțiva ani, se pare că Sechelariu și-a pierdut la poker trei dintre cei mai valoroși jucători ai Bacăului, în fața lui Gigi Becali: Dorin Goian, Florin Lovin și Eugen Baciu.
În cazul celui din urmă, contractul dintre Steaua și FCM Bacău stipula că roș-albaștrii trebuie să plătească 800.000 de euro echipei lui Sechelariu, dacă baciu devine liber de contract, lucru care s-a și întâmplat după șapte ani petrecuți în Ghencea. Dumitru Sechelariu s-a adresat instanțelor FRF, unde a pierdut, iar mai apoi TAS, unde a avut câștig de cauză.
În toamna anului trecut Gigi Becali a dus disputa la ultimul nivel, apelând la Tribunalul de la Lausanne, și blocând obligativitatea plății. Sechelariu nu l-a iertat pe fostul partener de poker și lăsa să se vadă asta în majoritatea intervențiilor Tv.
Prosport a publicat în urmă cu ceva timp un dialog dintre Gigi Becali și Dumitru Sechelariu:
Gigi Becali: Plângeai în arest, mă, zi de zi plângeai! Dumitru Sechelariu: Am martori cinci colegi de celulă că nu s-a întâmplat aşa ceva! Eu sunt un om cu demnitate... Gigi Becali: Care demnitate, mă? Chiar tu mi-ai povestit! Dumitru Sechelariu: Mănânci rahat! Ţi-ai semnat sentinţa, eşti cel mai mare turnător public! Ai uitat că te-am învăţat gramatica limbii române? Vorbeam după fiecare emisiune dacă este bine sau nu cum a vorbit. Gigi Becali: Cred că visezi! Eşti cel mai josnic om pe care l-am întâlnit! Dumitru Sechelariu: Ţi-ai semnat sentinţa! Ţi-am tras-o de fiecare dată. Şi la propriu, şi la figurat! Te-a durut întotdeauna faptul că te-am călărit! Gigi Becali: Ha-ha-ha! Dumitru Sechelariu: Ai luat-o şi la rummy la bot, ai luat-o şi la poker! Gigi Becali: Ha-ha-ha!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News