€ 5.0920
|
$ 4.3312
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3312
 

Aeroportul Boboc ar putea deveni Otopeni II

Aeroportul Boboc ar putea deveni Otopeni II aeroport. Sursa foto: Freepik
 

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că au început demersurile pentru transformarea aeroportului militar Boboc într-un aeroport civil și militar.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, anunţă că au fost începute demersurile în direcţia realizării unui proiect privind transformarea aeroportului militar Boboc într-unul civil şi militar, care ar putea avea denumirea de 'Otopeni II', Ministerului Apărării Naţionale precizând, în context, că este nevoie de un aviz, iar decizia finală va fi fundamentată exclusiv pe interesele de apărare şi securitate naţională ale României.

Potrivit conducerii Primăriei Municipiului Buzău, amenajarea unui aeroport civil la Boboc ar aduce beneficii, în situaţia în care se află în imediata proximitate a Autostrăzii A7 şi a Magistralei 500 de cale ferată. În situaţia unor perturbări de trafic aerian, aeroportul ar putea prelua o parte dintre zboruri. Proiectul ar putea fi realizat prin intermediul instrumentului Acţiunea pentru Securitatea Europei (SAFE).

"Sper într-un viitor destul de apropiat să avem aeroport civil la Buzău. Am vorbit cu domnul Marcel Ciolacui"

"Noi am transmis pe SAFE, n-am primit niciun răspuns deocamdată, consider că şi din punct de vedere militar este foarte important, suntem cu războiul la graniţă. Sper într-un viitor destul de apropiat să avem aeroport civil la Buzău. În primul rând trebuie studiile făcute, am vorbit cu domnul Marcel Ciolacu, este de acord să începem aceste studii. Eu am făcut o propunere acolo şi o spun oarecum în premieră, am făcut propunerea la Guvern ca aeroportul de la Boboc să fie Otopeni II, pentru că acum când este ceaţă pe Bucureşti, este mult mai multă ceaţă decât ar fi la Buzău, acele avioane aterizează ori la Sibiu, ori la Kogălniceanu. Dacă ai aterizat la Boboc într-o oră călătorii pot ajunge la Bucureşti sau în altă parte pe A7. Practic s-ar face acest terminal pe civil. Probabil în prima fază un terminal pe partea de cargo, pentru transport de marfă, urmând a doua etapă pentru călători. Dar ar fi un impuls extraordinar să cuplezi cele trei componente de transport, pentru că suntem şi cu autostrada A7 practic terminată pe bucata noastră, mai este magistrala CFR 500 Bucureşti-Vicşani, care va fi modernizată tot pe fonduri europeane şi e posibil o parte din ea să fie băgată chiar pe SAFE, pentru că merge până la graniţa şi bineînţeles baza aviatică de la Boboc să se transforme şi în bază civilă", a declarat, marţi, primarul Constantin Toma.

"Decizia finală va fi fundamentată exclusiv pe interesele de apărare şi securitate naţională ale României"

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, un astfel de proiecte are nevoie de o serie de avize şi de o analiză detaliată, care să ţină cont de interesele de apărare şi securitate naţională ale României.

"Pentru ca proiectul de investiţie imobiliară menţionat să poată fi implementat, beneficiarul are obligaţia legală de a solicita şi obţine avizul Ministerului Apărării Naţionale, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi H.G. nr. 62/1996, care stabileşte obiectivele pentru care este necesar avizul Statului Major al Apărării. După primirea solicitării, MApN va analiza proiectul şi va decide în funcţie de criteriile de compatibilitate operaţională, impactul asupra spaţiului aerian controlat şi necesitatea menţinerii securităţii şi funcţionalităţii unităţilor militare din zonă, inclusiv a Bazei Aeriene Boboc. Orice transformare a unei părţi din aerodrom sau modificare a spaţiului aerian trebuie evaluată cu stricteţe. Decizia finală va fi fundamentată exclusiv pe interesele de apărare şi securitate naţională ale României", a transmis, pentru AGERPRES, Biroul de presa al MApN.

Aerodromul militar ar trebui legat rutier de autostrada A7 şi de municipiul Buzău, pentru ca proiectul să aducă cât mai multe beneficii, a mai precizat conducerea administraţiei locale, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Mai mulți europarlamentari români, blocați în avion, pe Aeroportul Strasbourg. "Am fost anunțați că e o alertă cu bombă"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close