Hackerii au spart contul de WhatsApp al Adrianei Săftoiu.
Șefa TVR a făcut un anunț în care îi roagă pe cunoscuți să nu facă transfer bancar, în caz că primesc mesaj de la ea pe WhatsApp pentru că hackerii i-au spart contul.
Citește și: Alertă pentru toți românii! Actualizați, de urgență, aceste aplicații
"În cursul zilei de astăzi mi a fost spart contul de whatsapp de unde pleacă un mesaj prin care aș cere bani împrumut. Apare iban de la două bănci unde sa fie transferați. Vă rog să îl ignorați și să nu faceți vreun transfer de bani. Mulțumesc!", a scris Adriana Săftoiu pe pagina sa de Facebook.
"Atacatorii pot trimite mesaje false sau link-uri înșelătoare pentru a te determina să accesezi pagini care solicită date personale sau coduri de autentificare, cu scopul de a prelua controlul asupra contului tău de WhatsApp sau al altor platforme. Dacă observi mesaje trimise fără acordul tău sau ești delogat brusc, schimbă parola și activează autentificarea în doi pași (2FA)", au scris cei de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News