Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus G. Grynkewich, nu mai vine în România.
Ca urmare a unei modificări neprevăzute în programul său, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus G. Grynkewich, a fost nevoit să amâne vizita oficială în România, programată pentru săptămâna viitoare.
Vizita, care urma să includă Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu și Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) din Sibiu, va fi reprogramată, generalul Grynkewich prioritizând o deplasare în România la începutul anului 2026.
Detaliile privind vizita reprogramată, inclusiv eventualele oportunități media, vor fi comunicate de echipa SACEUR la momentul oportun.
România rămâne un aliat de încredere al NATO și un pilon important al securității regionale, fiind ferm angajată, alături de partenerii din Alianță, în consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, a transmis MApN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News