UB, surprinsă de amploarea fenomenului cărților scrise în detenție

Universitatea Bucuresti
Universitatea Bucuresti

Conducerea Universității din București reacționează în scandalul cărţilor scrise de către deţinuţi și susține că este surprinsă de amploarea fenomenului.

"Universitatea din București, prin Comisia de etică, va examina situațiile în care este implicată prin cadrele sale didactice, pentru a vedea în ce condiții a fost acordat girul și dacă este vorba despre lucrări științifice. Universitatea din București, ca și în alte ocazii, speră ca lumea academică românească să susțină efortul pentru consolidarea și practicarea valorilor eticii și ale integrității academice", se arată într-un comunicat al instituției de învățământ superior, potrivit Agerpres.

Totodată, conducerea UB se arată surprinsă de amploarea fenomenului cărților așa-zis științifice, publicate în detenție, fapt care a permis eliberarea înainte de termen a deținuților.

"Prea puțin cunoscut, până de curând, fenomenul este generat de o prevedere legală care a permis decizii ale direcțiilor penitenciarelor, favorizate și de girarea de către cadre universitare a caracterului științific al acestor lucrări", se precizează în comunicat.

Citește și: Adrian Ursu: Tehnocrații au ales o temă de internet

UB reamintește că a cerut public, încă din luna iulie a anului trecut, abrogarea acestei prevederi legale care "a produs" consecințe ce afectează și mediul academic.

"Nu este de acceptat argumentul că acele cadre didactice și-au dat girul în nume personal. Ele și l-au dat având funcția didactică universitară cerută de lege. Universitatea din București, ca și în alte ocazii, speră ca lumea academică românească să susțină efortul pentru consolidarea și practicarea valorilor eticii și ale integrității academice", se mai afirmă în comunicatul citat semnat de rectorul UB Mircea Dumitru.

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a solicitat marți Consiliului Național al Rectorilor să întreprindă demersurile necesare pentru apărarea integrității academice, în contextul documentului făcut public de Ministerul Justiției, potrivit căruia o serie de profesori universitari și conferențiari au semnat recomandări pentru persoanele aflate în regim de detenție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel