România ar putea nominaliza un alt comisar dacă Dacian Cioloș va fi refuzat

Formarea noii Comisii Europene (CE) confruntă România cu o provoacare fără precedent, pentru că se dorește ca portofoliul pentru Agricultură să se mențină în continuare.

Atât președintele Traian Băsescu cât și prim-ministrul Victor Ponta sunt de acord ca Dacian Cioloș să ocupe în continuare postul pentru Agricultură în Comisia Europeană, cu același portofoliu, potrivit site-ului Euractiv. Deși nu există o lege scrisă, până acum nu a existat un astfel de precedent și nu este stabilit dacă președintele ales al Comisiei, Claude Juncker, va păstra tradiția.

În cazul în care va fi posibil, surse  din presă susțin că există alte câteva nominalizări, iar una dintre aceasta este Horia Georgescu, Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), care va fi propus pentru portofoliul Justiției.

Citește și: Dacian Cioloș, comisar european. Guvernul a transmis scrisoarea de propunere

De asemenea, surse din Partidul Social Democratic sugerează că Victor Ponta s-ar putea să o propună pe Corina Crețu, actualul vicepreședinte al Parlamentului European, pentru un post de comisar european. Această mișcare este posibil să fie pe placul lui Juncker, care se confruntă cu problema că sunt propuse prea puține femei pentru aceste posturi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel