România, amendată pentru că polițiștii au bătut un suspect până la moarte

cedo
cedo

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis condamnarea României la 60.000 de euro, în cazul unui bărbat suspectat de furt, care a murit, în 1996, după ce fusese bătut în arest.

CEDO a decis condamnarea statului român la 3.030 de euro daune materiale şi 10.000 de euro daune morale, fratelui victimei, Viorel Carabulea, care a intentat acţiune. Statul va mai plăti 35.000 de euro fiicei lui Gabriel, bani care vor fi ţinuţi într-un cont până la majoratul acesteia şi alţi 15.000 de euro cheltuieli de judecată. Gabriel Carabulea a murit, la vârsta de 27 de ani, după ce fusese torturat în arestul poliţiei şi nu ca urmare a unui atac cerebral, aşa cum au susţinut autorităţile române. Bărbatul fusese arestat pe 13 aprilie 1996 sub acuzaţia de furt. Nu a fost supus unui control medical, dar părea a fi sănătos. Soţia sa, care l-a vizitat în aceea zi, a susţinut că nu s-a plâns de nimic. Pe 15 aprilie, a observat însă că mergea mai greu, iar peste o zi a aflat că starea bărbatului era gravă de la asistenta medicală şi de la medicul dispensarului şi că, drept urmare, fusese transport la un spital al Ministerului de Interne. Potrivit registrelor medicale, Carabulea era în şoc, vomita sânge şi era în dureri severe încă de la internare. A fost internat în Spitalul Penitenciar Jilava şi apoi, transferat la Spitalul Fundeni. El a rămas internat sub pază până la moartea sa, pe 3 mai 1996. Autopsia din 4 mai 1996 stabilea drept cauză a morţii insuficienţă respiratorie acută şi bronhopneumonie. Toate autopsiile şi rapoartele de expertiză menţionau o vânătaie pe şoldul drept, produsă prin violenţă şi hemoragie  la ficat provocată prin traumă. Bărbatul le-a spus rudelor că în timpul detenției  a refuzat să recunoască jaful, a fost legat cu cătuşele de un dulap şi bătut, băgat într-un covor ud şi bătut cu beţe. Magistraţii CEDO au apreciat că autorităţile române nu au putut da nici o explicaţie plauzibilă pentru starea acestuia de sănătate sau pentru rănile de pe corp, nici pentru vânătaia de pe şold sau pentru hemoragia internă, care au fost cel mai probabil cauza morţii, consemnată chiar de legiştii români.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel