EXCLUSIV  România a pierdut un tezaur inestimabil, greu de cuantificat în bani. Cercetătorul Costel Vânătoru vine cu cifre

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Cercetătorul Costel Vânătoru de la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău a fost invitat la emisiunea „Ce se întâmplă“, la DC News.

Invitat la emisiunea „Ce se întâmplă“, la DC News, Coste Vânătoru a vorbit despre soiurile pe care România le-a pierdut în ultimii 32 de ani:

„Am aflat, documentându-mă, că, în ultimii aproape 30 de ani, România a pierdut peste 2.600 de soiuri tradiționale din legumicultura noastră. Este uriaș cifra asta! Vrem detalii, domnule Vânătoru“, a spus Răzvan Dumitrescu.

„Așa este. Am pierdut foarte mult în zona aceasta a resurselor genetice vegetale și în special în legumicultură, un domeniu pe care zic eu că îl cunosc, pentru că activez în cercetare de peste 36 de ani. Am făcut un studiu, am avut la dispoziție câteva cataloage oficiale inaugurate de Ministerul Agriculturii, iar în urma acestui studiu a reieșit că peste 2.600 de soiuri au dispărut, practic le-am pierdut.

De precizat că acest studiu nu a fost făcut în profunzime, nu am avut toate cataloagele elaborate de Ministerul Agriculturii, în special după 1990. Cu siguranță, numărul soiurilor este mult mai mare. Noi am pierdut foarte mult, am pierdut un tezaur inestimabil, greu de cuantificat în bani, resurse genetice valoroase care, sigur, au fost semănate de Dumnezeu pe acest pământ au fost aduse cu mult drag de înaintașii noștri, de moșii și strămoșii noștri. Le-au iubit, le-au șlefuit, le-au cultivat și sigur că acest tezaur a fost lăsat de izbeliște. De aceea, iată că eu am identificat 2.600 de soiuri, dar numărul lor este mult mai mare.“, a spus Costel Vânătoru. 

Autonomia alimentară a satului românesc. Prof. Fițiu, despre un experiment neo-rural din Franța: Țăranii sunt reinventați

Profesorul Avram Fițiu, conferențiar universitar la USAMV Cluj-Napoca, a fost invitat la DC News, unde a vorbit despre nevoia satului românesc de a deveni independent alimentar:

„Sunt două mecanisme de autarhie în mediul rural. Mecanismul clasic, cel al satului românesc, care până acum 32 de ani era autarhic, și noile comunități de neo-rurali, adică orășeni mutați la sat, care, sigur, fie sunt copii de la țară care s-au reîntors după 10-20 de ani de oraș, fie sunt orășeni care în fața modului în care arată astăzi orașul s-au dus la țară.

România ar trebui să redevină autarhică, cel puțin în vreme de criză alimentară și de război în jurul nostru, la nivel de sat tradițional românesc. Noi, astăzi, la nivel de sat românesc, nu mai suntem autonomi alimentar. Copiii au plecat în Spania sau Italia, iar acasă au rămas părinții și bunicii lor. Oamenii aceștia, datorită vârstei, nu mai sunt în stare să își asigure nici măcar nevoile lor, iar cu o pensie din sistemul comunist încă își mai pot permite să meargă la magazinul din sat și să cumpere o mâncare super chimizată, dar asta e situația actuală. Până nu ne întoarcem la un sistem de autonomie alimentară, nu putem rezolva o mare problemă de criză alimentară pentru România. Orașele sunt dependente de mâncare care provine din exterior, dar hai măcar să rezolvăm problema din satul românesc și el să devină autonom alimentar, așa cum era cândva.“, a precizat profesorul Fițiu (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel