Preşedintele Băsescu i-a spus lui Raed Arafat, într-o emisiune la care a intervenit telefonic, că cea mai corectă abordare este să-i prezinte ministrului observaţiile sale şi nu să creeze "o psihoză publică", că guvernul ar vrea să distrugă sistemul de ambulanţă, să-l dea "la nişte golani privaţi".
Subsecretarul de stat Raed Arafat spune că a transmis Comisiei Prezidenţiale punctele de vedere pe proiectul legii sănătăţii şi că, după o a doua discuţie în comisie nu a mai fost acceptat la dezbateri, informează Mediafax.
"De cel puţin trei luni încerc să vorbesc cu o comisie despre proiectul legii sănătăţii. Din Comisie fac parte Vlădescu, Păunescu şi Duţă. După a doua discuţie am fost blocat de Vlădescu (Cristian - n.r.), care nu a mai acceptat ca la nicio discuţie privind proiectul să particip şi eu. La solicitarea lor, a celor trei, nu am mai fost primit la discuţii. Nu aş fi ieşit să discut public acest subiect dacă nu aş fi fost considerat duşmanul reformei sanitare", spunea Raed Arafat în emisiunea de la Realitatea TV atunci când a intervenit telefonic şi preşedintele Traian Băsescu.
Adresându-se lui Arafat, Băsescu l-a întrebat dacă, într-o discuţie avută, nu l-a rugat ca orice observaţie pe care o are pe tema serviciilor de urgenţă să o înainteze şi să contribuie cu aceasta la noua lege, subsecretarul de stat răspunzând afirmativ şi menţionând că a făcut acest lucru. Băsescu a adăugat că acesta a fost şi motivul pentru care i-a telefonat, Arafat aprobând că aceasta a fost discuţia.
Băsescu a continuat întrebând care este atunci "contribuţia" lui Arafat. "Un scandal public şi dezinformarea populaţiei?", a adăugat el, Arafat respingând această variantă.
Şeful statului a citit apoi un articol din proiectul noii legi a sănătăţii, menţionând că "asistenţa medicală de urgenţă se asigură gratuit tuturor pacienţilor, indiferent de statutul de asigurat al acestora".
El a menţionat, de asemenea, că nimeni nu ridică problema privatizării SMURD. "SMURD se află la Ministerul de Interne, este ataşat unităţilor de pompieri, intervenţii în caz de urgenţă", a adăugat Băsescu, Raed Arafat replicând că el nu a invocat că s-ar privatiza SMURD. "Eu vorbesc de sectorul public de urgenţă, domnule preşedinte, nu de SMURD", a spus Arafat.
Băsescu a replicat că despre acelaşi lucru discută şi el şi a întrebat dacă ar deranja cumva dacă administraţiile locale ar cumpăra ambulanţe şi le-ar pune la dispoziţia spitalelor.
"Care e nemulţumirea dumneavoastră faţă de lege, că am văzut afirmaţii de genul se duc banii la sectorul privat?", l-a mai întrebat Băsescu pe Arafat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu