Sute de rachete au lovit Tel Avivul. Costin Georgescu: Hamas, greșeală de neiertat. Cea mai mare parte a palestinienilor nu și-au dorit acest război

Costin Georgescu, fost director SRI, susține că situația din Israel va fi rezolvată, cel mai probabil, după intervenția Statelor Unite.

"Exact acum 30 de ani, la fel, Tel Aviv era lovit de rachete, doar că atunci erau pornite din Irak, când începuse primul război din Golf. SUA a făcut atunci ordine în zonă. Deci, tot Statele Unite și acum, sunt convins că prin alte metode probabil, nu aceleași de acum 30 de ani, vor face ordine pentru că este impardonabil ce se întâmplă la ora actuală în Israel. Hamasul a făcut o greșeală de neiertat, dar în spatele Hamasului să nu uităm că se află Iranul și Iranul are problemele lui permanente și ține situația încordată în regiune, chiar vizavi de alte țări arabe cum ar fi Arabia Saudită.

Deci numai intervenția promptă a Statelor Unite va duce la capăt acest lucru. Hamas nu are forța militară ca să reziste mult timp și să aibă atâtea rachete încât să își permită să facă aceste demonstrații de forță, că practic a fost o demonstrație de forță pe care nu o are permanent, pe când Israelul are forța respectivă, are pregătirea și a dovedit-o și acum când a fost această luptă împotriva coronavirusului. Este un stat puternic care știe ce vrea. Eu sunt convins că nu va ține mult timp acest lucru, dar într-adevăr, nu le va fi bine palestinienilor care sunt convins că cea mai mare parte din ei nu și-au dorit acest război. Au dorit sigur o rezolvare, dar nu în felul acesta.", a declarat Costin Georgescu la RealitateaPlus.

În total, în Tel Aviv au fost rănite aproximativ 30 de persoane, conform informaţiilor preliminare. Grupurile fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat peste 500 de rachete, în ultimele 36 de ore, din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian. Bilanţul actual în Israel este de trei morţi şi peste 120 de răniţi. Situa'ia este foarte gravă și în orășelul Lod, situat la periferia sud-estică a oraşului Tel Aviv. Localnici de etnie arabă sunt implicaţi în confruntări armate cu agenţi ai serviciilor de securitate israeliene. Imediat după apelul primarului, premierul Benjamin Netanyahu a decretat starea de urgenţă în orăşelul Lod şi a decis suplimentarea efectivelor serviciilor de securitate. 

VEZI ȘI: Israel, scene de coșmar. Trei morți și peste 100 de răniți, în urma atacurilor cu rachete. VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel