Platini, îngrijorat de manifestările rasiste. Vezi ce zice Dragomir

Preşedintele UEFA, Michel Platini, avertizează cluburile din România că riscă sancţiuni severe în cazul în care manifestările rasiste se vor repeta la meciurile de fotbal. În replică, președintele LPF, Dumitru Dragomir a declarat că Platini e indus în eroare de nişte păcălici care iau bani degeaba de la stat.

Redăm integral scrisoarea preşedintelui UEFA transmisă, joi, şefului Federaţiei Române de Fotbal:

"După cum ştiţi, lunea trecută (24 septembrie), peste 30.000 de spectatori prezenţi pe Arena Naţională din Bucureşti, au urmărit, alături de milioane de telespectatori, meciul dintre FC Steaua Bucureşti şi FC Rapid Bucureşti, din cadrul primei Ligi române.

 Am fost informaţi cu privire la serioase incidente de sorginte rasistă, care au avut loc în timpul jocului, multe dintre ele prin intermediul bannerelor şi scandărilor care se refereau în cel mai inuman mod la comunităţile rome.

 Am înţeles că actele rasiste au inclus următoarele:

 1. Scandări care exprimau ura împotriva ţiganilor;

 2. Un banner vizibil expus şi de dimensiuni considerabile, pe care se putea citi «Respect Eugen Grigore» (am fost informaţi de oameni de încredere că Eugen Grigore a fost condamnat, ca ucigaş a 24 de romi, în 1970);

 3. Acţiuni provocatoare din partea unor persoane apropiate clubului Steaua înaintea meciului şi după încheierea acestuia, incluzându-l pe Gigi Becali, care şi-a exprimat încrederea în propria-i echipă prin asocierea adversarului cu romii, folosind sintagma «s-au înecat înainte de a ajunge la mal». Ştim că alţi oficiali au fost văzuţi luând parte la acest comportament abuziv, atât în momentul când se aflau pe terenul de joc şi lângă el, cât şi după încheierea partidei.

 Reiese că, în ultimii ani, multe meciuri dintre cele două echipe au fost marcate de incidente rasiste, numai că interacţiunea pe care am observat-o se află dincolo de orice rivalitate rezonabilă din sportul nostru. Pericolele unor asemenea acte sunt multiple. Ţara dumneavoastră va dori să evite deteriorarea reputaţiei sale, care ar putea reieşi din imaginea României ca nefăcând parte din comunitatea fotbalului european şi din faptul că UEFA ar fi forţată să ia cele mai severe măsuri împotriva cluburilor româneşti dacă acestea vor etala asemenea practice în competiţiile noastre.

 Fotbalul european este conştient de poziţia UEFA şi a mea personală faţă de rasismul în fotbal. Partenerii noştri în lupta împotriva discriminării, reţeaua FARE, ne-au informat în legătură cu acţiunea pozitivă pe care deja aţi întreprins-o în această privinţă. Noi sprijinim acest demers şi vă solicităm să dezvoltaţi identificarea soluţiilor de combatere a acestei probleme.

 Sper că toate cluburile şi Liga Profesionistă Română vă vor urma exemplul şi că vor privi aceste probleme ca fiind urgente."

 Liga Suporterilor Rapidişti (LSR) şi Partida Romilor au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu manifestările cu caracter rasist care au avut loc la derbiul cu Steaua, fiind vizaţi în special managerul stelist Mihai Stoica şi crainicul Arenei Naţionale, Gabriel Safta. La rândul său, CNCD a informat UEFA cu privire la aceste manifestări.

 Colegiul Director al CNCD l-a amendat cu 1.000 de lei pe fostul crainic al clubului Steaua Gabriel Safta, l-a avertizat pe managerul FC Steaua, Mihai Stoica, şi a ajuns la concluzia că unele mesaje afişate de galeria echipei "roş-abastre" la derbiul cu Rapid au avut un caracter rasist.

Dragomir: Platini e indus în eroare de nişte păcălici care iau bani degeaba de la stat

Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat, vineri, agenţiei Mediafax, că în România nu e rasism sau xenofobie şi că preşedintele UEFA, Michel Platini, e indus în eroare intenţionat de "păcălici, care iau bani degeaba de la stat".

 "Astea sunt glume, nici nu vreau să mai vorbesc pe tema asta. La noi nu e xenofobie, nu e ură de rasă. De ce să se simtă jigniţi doar cei din galeria Rapidului? De ce nu se simt jigniţi şi când mă înjură pe mine? Nu sunt şi eu om, care a făcut o lege organică? Eu sunt mai în măsură decât ei să fiu supărat. Iar presa nu a făcut caz din chestia asta. Dar dacă îl faci pe un oltean oltean, pe un ţigan ţigan sau pe brânză scrii brânză toată lumea se supără. În legea mea e stipulat orice, dar când sunt eu înjurat nu se face caz. Se face caz din nimic. În România nu există xenofobie, nu există ură de rasă, suntem prieteni, ţigani, români, olteni, machedoni. Noi suntem prieteni şi cu ungurii şi cu ţiganii, sunt de-ai noştri. Toţi suntem prieteni, restul sunt poveşti. Platini nu ştie despre ce e vorba în România, a fost dus în eroare de nişte păcălici de aici din România, care iau banii degeaba de la stat. Galeriile sunt formate din toate etniile şi pe mine mă înjură, de ce nu se face caz din asta? Sunt unii care iau bani de la stat şi fac valuri mai mult decât trebuie. Şi dacă se va ajunge la sancţiuni e datorită românilor noştri", a declarat Dragomir.

 Întrebat dacă se referă la membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Dragomir a răspuns: "Mă refer la cine vreau eu, mă refer la adevăr".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel