Societatea, nepregătită să accepte persoanele infectate cu HIV

SIDA rămâne un subiect care trebuie discutat neobosit sub forma educării noilor generaţii cu privire la viaţa sexuală şi prevenirea infecţiei cu HIV/SIDA şi a altor infecţii cu transmitere sexuală, ţinând cont că debutul sexual relativ precoce nu mai este de mult o noutate.

Autor: Daniela Tontsch

Vă propunem o altă formă de abordare, care să aducă în prim-plan lupta împotriva discriminării şi posibilitatea integrării în societate a persoanelor seropozitive, educarea societăţii civile şi măsurile preventive ce se impun în cazul în care persoana a contactat boala. Pentru că societatea românească nu este încă pregătită să accepte în colectivitate un pacient infestat cu HIV/SIDA, am realizat   o serie de materiale cu scopul  de conştientizare a celor din jur, în aşa fel încât aceştia să nu mai considere că se află în pericolul de a contacta boala. Totodată, scopul materialelor noastre este şi acela de a veni în sprijinul pacienţilor şi a face o punte de legătură între ei şi ceilalţi oameni care îi discriminează, au o atitudine ostilă împotriva lor şi îi izolează.

Seropozitivul preventiv

Cei care duc povara infestării cu HIV/SIDA sunt şi cei care au un comportament preventiv în ceea ce priveşte transmiterea bolii, dar şi în ceea ce priveşte comportamentul lor în societate. Pentru a exemplifica, vom reda cazuri de persoane infestate şi vom arăta care sunt problemele cu care acestea se confruntă. De altfel, nu ne-a fost uşor să intrăm în legătură cu astfel de pacienţi, deoarece neîncrederea alimentată de societate de-a lungul timpului i-a determinat să nu fie prea comunicativi cu jurnaliştii şi să nu dorească să-şi deschidă sufletul în faţa unui străin. Toate acestea, datorită traumelor la care au fost supuşi în nenumărate rânduri atunci când s-au aflat în colectivitate şi le-a fost dezvăluită boala. În momentul în care li s-a explicat că dorim să facem o campanie de luptă împotriva celor care îi discriminează, seropozitivii s-au deschis şi au scos la iveală trăiri inimaginabile. Amalia, o tânără infestată cu HIV/SIDA ne-a declarat: “Societăţii nu îi pasă ce simţim şi ce nevoi avem. Asta în condiţiile în care tot noi suntem cei care avem un comportament preventiv şi protecţie faţă de partenerii de viaţă şi persoanele din jur. Potrivit unui studiu, comportamentele cu risc de transmitere HIV în rândul tinerilor care trăiesc cu HIV/SIDA în România, efectuat de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA), în anul 2009, pe un eşantion format din 595 de tineri seropozitivi, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, scoate în evidenţă fapte reale care lasă urme adânci în sufletele acestor oameni. Să nu uităm că oricui şi oricând i se poate întampla să fie infestat dacă nu sunt aplicate măsuri de prevenţie".

“Când auzeam cuvântul SIDA izbucneam în plans"

Cazul Amaliei este cutremurător. Deşi este o tânără deosebit de frumoasă şi comunicativă, se confruntă cu reale probleme de discriminare. La câteva săptămâni de viaţă a fost infectată cu HIV, în urma unei operaţii de mastită. Boala i-a fost descoperită în anul 1996, la spitalul Sfanta Maria din Iaşi, unde a fost internată împreună cu mama ei. Pe atunci avea doar şase anişori. Şi acum îşi aduce aminte cu groază de acel moment: “Când mama a primit vestea cu diagnosticul că sunt seropozitivă parcă a înebunit.Mi-a povestit că timp de o săptămână nu a mâncat decât fructe şi a băut un ceai. Se plimba pe holurile spitalului cu paşi mari şi repezi, numărând plăcile de gresie. Din fericire şi-a revenit, a fost şi este în continuare o femeie puternică. Psihicul ei nu a cedat. Eu când am aflat că sunt infectată, aveam în jur de 12- 13 ani. M-a chemat mama la bucătărie, pur şi simplu şi mi-a spus. Înainte am gasit ceva bilete de ieşire din spital pe care le-am citit. Pe moment nu am realizat despre ce este vorba. Mama mi-a explicat şi am intrebat-o daca ea şi tata sunt bolnavi. A zis că nu. I-am dat un pupic pe obraz şi am plecat la joacă. Inocenţa copilariei m-a ajutat să mă bucur de minunile vieţii pana în ziua când boala a început să-mi năruie visele. Era cat pe ce să nu îmi pot da capacitatea. Deşi eram in spital, am vorbit cu medicii care au acceptat o învoire să -mi dau examenul. Am avut noroc cu faptul că am avut la şcoală un colectiv înţelegător, care nu m-a marginalizat, deşi ştiau că sunt infectată cu HIV/SIDA. Nu m-au respins niciodată, dimpotrivă m-au ocrotit, fapt cu care nu se pot lăuda şi alţi bolnavi. Mi-amintesc că, odată, la ora de sport, era cald şi mi se făcuse sete. O colegă s-a dus după apă. Când s-a întors mi-a dat sticla afirmând: Bea, tu eşti mai sensibilă! Restul colegilor au aprobat."

Tuberculoza MultiDrog-Rezistenta

La 15 ani, Amalia mai înscrie un diagnostic pe lista existentă: Tuberculoza MultiDrog-Rezistentă (TB MDR), boala ce-o obliga să fie izolată pe toata perioada tratamentului. Cu toate acestea, a urmat liceul, profil Stiinţe Sociale. Deşi lipsea de câte ori era internată în spital, recupera cu uşurinţă. Profesorii întodeauna au sprijinit-o. Despre acea perioadă, Amalia povesteşte, vădit emoţionată: “ Cand eram stabilizată cu Tuberculoză, aveam o viaţă absolut normală, mergeam la şcoală, ieşeam cu prietenii. Lucrurile s-au cam schimbat. Tuberculoza s-a reactivat şi a inceput perioada cu spitalizarea, timp de opt luni. Nu m-am putut prezenta la examenul de bacalaureat. Visul meu era să urmez psihologia, să mă înscriu la facultate, dar nu a fost să fie. Acum o am alături pe mama, pe fratele meu şi pe iubitul meu cu care sunt împreună de un an şi opt luni. Suntem fericiţi şi ne iubim. Sper ca toate se vor rezolva şi voi putea să urmez facultatea pe care mi-o doresc atât de mult". Când Amalia îşi aduce aminte de prietenul ei, se entuziasmează şi are o strălucire aparte în ochi. Ea susţine că iubitul său ştie despre boala ei, de când s-au cunoscut. Cu toate acestea, nu a respins-o şi o consideră o femeie puternică, învingătoare.

Între drumul spitalului şi nevoile personale

La fiecare 3 luni, Amalia se prezintă la control în Bucureşti, la Institutul de Boli Infecţioase Prof. Dr.Matei Balş. Vine insoţită de mama ei. Călătoresc cinci ore cu trenul. În momentul în care am intrebat-o dacă îi ajung banii, aceasta mi-a declarat: “Ajutorul social oferit bolnavilor de HIV/SIDA este insuficient, dar trebuie să-mi ajungă. Referitor la viaţa din spital pot să spun că nicaieri nu e ca acasă, dar nu pot să zic că este groaznic. Este neplăcut într-adevar că sunt departe de casă. Condiţiile sunt destul de bune: maxim patru pacienţi in salon, baie si duş la fiecare încăpere, apă caldă curentă non-stop. Necazul e că ai nevoie de bani de mâncare. Acest aspect lasă de dorit. Nu mi-a venit greu să imi fac prieteni. Astfel trece timpul mai uşor. Acum pot să vorbesc despre orice. În trecut când auzeam cuvântul SIDA izbucneam în plâns. Acele momente au trecut şi m-am obişnuit cu gândul. Am mai avut o problemă cu care m-am confruntat şi anume cu faptul că am avut nevoie de tratament stomatologic. Din obişnuinţă am spus medicului că sunt seropozitivă. A refuzat să mă trateze într-o maniera diplomatică. Nu m-am dat batută şi am mers la alt cabinet. De data aceasta medicul nu numai că m-a tratat, dar mi-a şi explicat cum sterilizează totul, asftel încât nu există nici un pericol pentru urmatorii pacienţi". Acesta este doar unul dintre cazurile HIV/SIDA existente în România, în care pacientul doreşte să fie tratat ca o persoană normală, care are nevoi şi dorinţe şi care vrea să trăiască în societate şi să comunice cu alţi oameni. Mulţi sunt dezamăgiţi de faptul că nu au posibilitatea să comunice prin internet, iar în cazul celor care au, găsesc prea puţine informaţii legate de HIV/SIDA.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy