De anul viitor, începând cu clasele a V-a şi a IX-a, când vor fi schimbate planurile cadru, vor fi introduse gradual patru ore de educaţie fizică pe săptămână, a anunțat, vineri, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la Brăila.
Precizând că informația trebuia făcută publică miercuri, în ședința de Guvern, ministrul Educației, Remus Pricopie a declarat: Vom introduce gradual patru ore de educaţie fizică pe săptămână, pentru că, dacă mâine ar fi să facem patru ore de educaţie fizică pe săptămână, primii care ar avea dureri de cap ar fi domnul primar, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean şi domnul inspector şcolar general, pentru că nu avem deocamdată spaţiile necesare. Ar fi şi o problemă de încadrare, pentru că nu avem suficienţi profesori. Va trebui încet, încet să îi recuperăm, pentru că profesori de educaţie fizică există. Deci, gradual, de la anul, de la a V-a, respectiv de la a IX-a, vom introduce patru ore de educaţie fizică, a declarat Pricopie, susținând că profesorii din Brăila au aflat în exclusivitate aceste noutăţi.
Referitor la surplusul de ore de educație fizică, Remus Pricopie a explicat că ele vor fi cuplate două câte două, informează Agerpres.
Adică, nu se duce copilul de patru ori la educaţie fizică, ci se duce de două ori pe săptămână, mai ales că dintr-o oră de educaţie fizică, nu foloseşti decât vreo 25 de minute. Pentru că un copil are nevoie să se dezbrace, să se încălzească, să înceapă exerciţiile, să se dezaburească, să se îmbrace şi să iasă pe uşă fără să răcească. Dacă vei cupla două ore, poţi să faci cam o oră şi zece minute educaţie fizică, a mai spus ministrul Pricopie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu