Macron anunță instalarea unei prezențe militare franceze pe termen lung în România cu “o brigadă care poate fi activată în caz de nevoie”

Președintele Franței, Emmanuel Macron
Președintele Franței, Emmanuel Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi, la finalul summitului NATO de la Madrid că Franța, națiunea-cadru a grupului de luptă al Alianței Nord-Atlantice în România, va instala o prezență pe termen lung în România, fiind vorba despre o brigadă de luptă care va putea fi activată de pe teritoriul francez în caz de nevoie și dislocată în România.

“Dacă războiul s-a întors în Europa, NATO nu este în război. Revenirea războiului în Europa a făcut necesară consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO”, a spus președintele francez, Emmanuel Macron.

“Am putut să confirm la acest summit dorința noastră de a consolida în continuare mecanismul nostru pentru a răspunde nevoilor aliaților noștri europeni în funcție de necesități, așa cum va fi cazul unei brigăzi în România și, prin urmare, ca și în cazul celorlalți aliați care sunt națiuni cadru pentru diferitele desfășurări, Franța a decis să își ia acest angajament față de România și față de toți aliații“, a precizat președintele Franței potrivit unui articol publicat de Calea Europeană.

Macron a precizat că Franța va continua “această prezență, cu sisteme cu rază medie de acțiune și cu dorința de a construi centre de pregătire, deci instalarea unei prezențe pe termen lung”.

“În calitate de națiune lider în prezența consolidată a NATO în România, avem la dispoziție echivalentul unei brigăzi ca întărire care poate fi activată de pe teritoriul francez în caz de nevoie”, a spus Macron.

Consolidarea apărării pe flancul estic

Anunțul lui Macron privind prezența pe termen lung în România vine să completeze deciziile liderilor NATO cu privire la resetarea posturii de apărare și descurajare în Europa și asumarea unei apărări înaintate pe întreg flancul estic.

La fel a anunțat anterior și președintele american, Joe Biden, conform căruia va instala în România o brigadă americană - între 3.000 și 5.000 de militari - și comandamentul acesteia, capabile să disloce elemente subordonate pe flancul estic.

În acest moment, în România, se mai află și peste 2.000 de militari americani, în baza unor înțelegeri bilaterale România – SUA.

Declarațiile făcute de Klaus Johannis

“Ca parte a întăririi posturii NATO pe flancul estic, se face referire la o prezenţă terestră substanţială şi persistentă, la întărirea apărării aeriene şi antirachetă, la pre-poziţionarea de echipamente militare şi îmbunătăţirea infrastructurii pentru asigurarea întăririlor, aspecte deosebit de importante pentru România.

Acum, atât nordul, cât şi sudul flancului estic au o structură similară, care se bazează pe prezenţa americană şi grupurile de luptă, ceea ce asigură coerenţa posturii pe întregul flanc, aşa cum am cerut noi tot timpul”, a declarat, în context, și președintele Klaus Iohannis.

Întrebat despre cum ar putea fi luată decizia avansării grupurilor de luptă la nivel de brigadă atunci când și dacă situația o va impune, Iohannis a răspuns: “Dacă și când situația o impune vor stabili militarii”.

Emmanuel Macron a anunțat pe 19 ianuarie disponibilitatea Franței de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România

După summitul extraordinar din 25 februarie, la o zi după invazia militară a Rusiei în Ucraina, când a declanșat planurile de apărare ale Alianței, inclusiv pentru România, NATO a activat, pentru prima dată în istorie, Forța sa de Reacție Rapidă prin trimiterea în România a unui detașament de 500 de militari din partea Franței, țara care asigură comanda militară a “vârfului de lance” a acestei forțe ce întrunește până la 40.000 de soldați.

Drept răspuns la acțiunile Rusiei, NATO a decis, la summitul extraordinar de la Bruxelles din 24 martie, să înființeze patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia.

La 1 mai, s-a constituit grupul de luptă al NATO din România condus de Franța prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră. De asemenea, ca dovadă a angajamentului său, Franţa a instalat recent în România un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel