€ 5.0887
|
$ 4.3702
|
Curs valutar: € 5.0887
|
$ 4.3702
 

Luni, 17 ianuarie, cea mai deprimantă zi a anului

deprimanta_51372300

Cea de-a treia zi de luni din ianuarie, corespunzătoare datei calendaristice de 17 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi a anului.

 

Pentru a ajunge la această concluzie, psihologul britanic Cliff Arnal a analizat o combinaţie de factori şi consideră că "depresia colectivă" din a treia zi de luni ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi de o scădere a luminozităţii. Acestor factori li se adaugă datoriile acumulate în urma sărbătorilor de sfârşit de an. Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată, la fel ca hotărârea de a pune în aplicare bunele rezoluţii luate pe 1 ianuarie pentru anul în curs.

După primul studiu realizat de cercetătorul britanic pe această temă în 2005, alte analize au întărit şi mai mult ipoteza "Blue Monday".

Una dintre ele a demonstrat, de exemplu, că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă, iar un alt studiu a evidenţiat o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă.

La origine, "Blue Monday" a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism, Sky Travel, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie. Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui Blue Monday - cea mai fericită zi a anului, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close