Liderul PSD din Republica Moldova, retras de pe lista candidaţilor la parlamentare

 Preşedintele PSD din Republica Moldova, Victor Alexeev, validat în luna septembrie de social-democraţii vasluieni pe o poziţie eligibilă la Camera Deputaţilor, a fost retras de pe liste în urma unei decizii luate la nivel naţional. 

Potrivit secretarului executiv al PSD Vaslui, Ciprian Trifan, pe locul rămas liber va candida omul de afaceri Aurel Căciulă. O altă modificare decisă în cadrul Comitetului Executiv al PSD este aceea că deputatul Adrian Solomon, votat iniţial pe poziţia a doua la Camera Deputaţilor, va deschide acum lista, iar pe locul al doilea va candida deputatul Ana Birchall, care se afla pe prima poziţie. Locul trei pe listă pentru Camera Deputaţilor i-a revenit lui Irinel Stativă, deputat cu trei mandate la activ, potrivit Agerpres.

Pe locul cinci se află Ramona Mocanu, directorul Muzeului Judeţean Ştefan cel Mare din Vaslui şi trezorier al Organizaţiei Judeţene a PSD Vaslui, la poziţia a şasea va candida Traian Petcu, director al Direcţiei Sanitare Veterinare Vaslui iar locul şapte pe listă i-a revenit actualului deputat Dan Bordeianu. Acesta ar fi anunţat că urmează să se retragă de pe liste.

La Senat, pe prima poziţie va candida actualul senator Gabriela Creţu, fost europarlamentar şi soţia liderului PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, pe locul al doilea se află senatorul Doina Silistru care candidează pentru al patrulea mandat în Senatul României şi Cristian Lungu, primarul comunei Coroieşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel