Hidroelectrica anunță scumpiri în facturile de energie.
Clienții Hidroelectrica vor plăti facturi mai mari la energie electrică începând cu luna octombrie 2025, ca urmare a modificării tarifului reglementat pentru serviciile de sistem aplicat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.
Potrivit comunicatului transmis clienților, în baza Ordinului Ministrului Energiei nr. 60/26.08.2025, tariful a crescut de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh, ceea ce înseamnă o majorare de aproximativ 81%.
Noua valoare a tarifului se aplică pentru consumul realizat începând cu 1 septembrie 2025 și va fi reflectată în facturile emise de Hidroelectrica începând cu octombrie 2025.
Deși „serviciile de sistem” reprezintă doar o parte din prețul final, aproape dublarea acestui tarif va genera o creștere vizibilă a facturilor. Pentru gospodăriile cu un consum mediu lunar, majorarea va însemna câțiva zeci de lei în plus, însă pentru companii și clienții business impactul financiar va fi mult mai ridicat.
Hidroelectrica explică faptul că aceste costuri sunt percepute de Transelectrica și reprezintă cheltuieli pentru menținerea echilibrului și siguranței sistemului energetic național, inclusiv rezerva de putere necesară pentru intervenții rapide și funcționarea rețelei în condiții stabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News