Inundațiile din ultimii ani ne-au arătat cât de vulnerabile sunt unele comunități din județul Galați. Consiliul Județean Galați face pași concreți pentru protejarea oamenilor.
"Prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, județul Galați va deveni eligibil pentru finanțarea proiectelor de apărare împotriva inundațiilor. Astfel, pregătim un proiect semnificativ, prin fonduri europene, pentru a consolida infrastructura de protecție și a reduce riscurile generate de inundații.
Cu sprijinul Comisiei Europene, județul Galați beneficiază, în premieră, de asistență tehnică pentru pregătirea unui proiect major de reducere a riscului de inundații, prin instrumentul C4T. Este pentru prima dată când acest tip de sprijin este acordat unei autorități publice de nivel județean.
Specialiști europeni au efectuat vizite în teren pentru a analiza zonele cele mai afectate de inundațiile din 2024, în special de pe cursurile râurilor Suhu, Geru și Chineja, și pentru a identifica soluții eficiente de prevenire a inundațiilor și de adaptare la schimbările climatice.
Accentul este pus pe dezvoltarea infrastructurii verzi, bazată pe soluții naturale care protejează oamenii, mediul și gospodăriile.
În momentul de față se lucrează cu prioritate la soluții pentru localitățile Pechea, Valea Mărului, Slobozia Conachi, Izvoarele, Cuza Vodă, Costachi Negri, Cudalbi și Suhurlui, urmând să fie găsite soluții și pentru alte localități afectate.
Proiectul propune soluții moderne și durabile precum:
-redarea spațiului natural al cursurilor de apă;
-zone de retenție pentru volume mari de apă;
-plantări pentru stabilizarea solului;
-reducerea eroziunii și refacerea echilibrului natural.
Continuăm să muncim cu seriozitate și respect pentru oameni, pentru că acest proiect înseamnă mai mult decât investiții: înseamnă grijă, responsabilitate și speranță, astfel încât nicio famlie din județul Galați să nu mai treacă prin momente grele provocate de inundații", a precizat Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci