Toată țara va fi verificată din satelit, potrivit propunerii Guvernului.
Statul va corela, în vederea impozitării, informațiile din satelit, din cadastru, de la notari și din evidențele fiscale pentru a descoperi clădiri, anexe și terenuri nedeclarate, arată proiectul de lege pus în transparență de Ministerul Dezvoltării. Ca să facă asta, din secretul fiscal, dispar categorii precum bunurile deținute de contribuabili, datele lor de identificare, cât datorează statului, dar și ce plăți fac.
Astfel, noua formulă a legii prevede:
În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la contribuabil/plătitor, cum ar fi: plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabil/plătitor sau terţi.
Anterior, acest articol prevedea:
(2) în categoria informațiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la contribuabil/plătitor, cum ar fi: datele de identificare, natura și cuantumul obligațiilor fiscale, natura, sursa și cuantumul veniturilor, natura, sursa și valoarea bunurilor, plăți, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informații obținute din declarații ori documente prezentate de către contribuabil/plătitor sau terți.
Prin urmare, ceea ce este îngroșat, odată adoptată sau asumată legea, nu mai este secret fiscal.
”5. La articolul 461, după alineatul (9), se introduc cinci noi alineate, alin. (91)-(95) cu următorul cuprins:
„(91) În vederea identificării clădirilor edificate cu sau fără autorizație de construire și neînscrise în evidențele fiscale, autoritățile administrației publice locale efectuează inspecții atât pe teren prin inspectori privind disciplina în construcții sau inspectori fiscali, cât și pe baza de imagini satelitare, fotogrametrie sau prin utilizarea aeronavelor fără pilot la bord (drone), putând solicita și date și informații de la Centrul Național de Cartografie, instituție subordonată Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Folosirea dronelor se face cu avizul instituțiilor care asigură respectarea drepturilor garantate inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Imaginile obținute pot fi utilizate ca probe pentru aplicarea sancțiunilor privind disciplina în construcții, în condițiile legislației privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și pentru impunerea din oficiu a clădirilor în condițiile prevederilor art. 7, art. 106 și art. 107 din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare” arată proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, pus în transparență decizională de către Ministerul Dezvoltării.
În expunerea de motive, vedem propunerea ca impozitul să fie majorat cu ”100% pentru clădirile construite fără autorizație pentru 5 ani”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci