Mai multe categorii de persoane beneficiază de gratuitate la Societatea de Transport București.
Peste 160.000 de bucureșteni beneficiază de gratuități la Societatea de Transport București, notează cfir.
Citește și: Scumpire de impact pentru toți bucureștenii. Anunțul făcut de Ciprian Ciucu
Ce categorii au gratuitate pe liniile STB în 2026
Categoriile de persoane care beneficiază de gratuitate sunt:
- copiii cu vârsta sub 7 ani;
- elevii din învăţământul acreditat/autorizat, preşcolar, primar, gimnazial, liceal, special, profesional şi postliceal, care frecventează o unitate de învăţământ din Municipiul Bucureşti sau Județul Ilfov, pe baza cardului de transport încărcat cu abonament metropolitan valabil;
- pensionarii cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti, indiferent de cuantumul pensiei, pe baza cardului de călătorie pentru pensionari sau a talonului de pensie şi a actului de identitate;
- însoțitorii pensionarilor, cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti, dacă pensionarii pe care îi însoțesc au vârsta minimă de 63 de ani în cazul femeilor și 65 de ani în cazul bărbaților, pe baza cardului pentru pensionari încărcat cu abonament metropolitan valabil sau a talonului de pensie și a actului de identitate;
- veteranii de război, pe baza legitimației de transport în original, eliberată de reprezentanții Asociației Naționale a Veteranilor de Război din oricare sector al Municipiului București sau din Județul Ilfov;
- revoluţionarii şi urmaşii celor decedaţi în Revoluţia din Decembrie 1989 (conform prevederilor Legii 341/2004), pe baza cardului de călătorie eliberat de STB SA, prin Serviciul Patrimoniu – Administrativ.
- persoanele persecutate din motive etnice - dislocaţi/deportaţi, titular sau soţ supravieţuitor (conform prevederilor Legii 189/2000), pe baza cardului de călătorie eliberat de STB SA, prin Serviciul Patrimoniu – Administrativ;
- foştii deţinuţi politici - persoane persecutate din motive politice - titular sau soţ supravieţuitor (conform prevederilor Legii 118/1990), pe baza cardului de călătorie eliberat de STB SA, prin Serviciul Patrimoniu – Administrativ;
- persoanele cu handicap grav sau accentuat și asistenţii personali ai acestora
- personalul Primăriei Municipiului București și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local
Există și o categorie de persoane care beneficiază de reducere de 50% la procurarea abonamentelor metropolitane: donatorii de sânge - persoanele care domiciliază sau lucrează în Municipiul Bucureşti sau în Judeţul Ilfov și efectuează donarea de sânge la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din localitatea în care sunt angajate beneficiază de reducere de 50% la procurarea abonamentui metropolitan lunar.
Pe ce linii este valabilă gratuitatea
Gratuitatea oferită prin STB este valabilă pe toate liniile de transport de suprafață operate de STB:
- Transport urban de suprafață: gratuitatea se aplică pe autobuze, tramvaie și troleibuze operate de STB în București și Ilfov.
- În ceea ce privește liniile preorășenești, de exemplu autobuzele care merg în localități din județul Ilfov, acestea sunt incluse în cadrul abonamentului metropolitan atunci când acesta este valid și încărcat ca atare pe cardul de transport.
De ce călătoriile cu metroul nu sunt gratuite
Multe persoane se întreabă de ce călătoriile cu metroul nu sunt gratuite. Răspunsul e legat de diferențele de administrare și reglementare între cele două sisteme de transport:
- Operator diferit - Metrorex este operatorul rețelei de transport și funcționează printr-un regim tarifar separat față de STB, cu propriile reguli de emitere a titlurilor de călătorie;
- Regulamente distincte de gratuitate - Pentru metrou, gratuitățile sau reducerile sunt stabilite de Metrorex și de legislația privind accesul în rețelele feroviare urbane; Gratuitățile la metrou sunt aplicate, în mod tipic, anumitor categorii vulnerabile (veterani, persoane cu dizabilități etc.), dar și elevilor - aceștia pot primi abonamente lunare gratuite, dar acestea sunt eliberate de Metrorex, conform regulilor proprii.