O faptă aparent caritabilă prin POS se poate transforma într-o pierdere de mii de euro. Escrocii apelează la o metodă sentimentală pentru a-și păcăli victimele.
Autoritățile din Italia trag un semnal de alarmă despre o nouă schemă de fraudă care se extinde în supermarketuri. Metoda folosită de escroci este simplă. Ei se dau drept voluntari ai unor organizații caritabile și se apropie de clienți, cerându-le o donație modestă, de obicei de câțiva euro. Ei invocă fapte caritabile și apelează la emoții, invocând sprijin copii bolnavi, potrivit Rai News.it.
Însă, înșelătoria are la bază manipularea terminalului POS. Pe ecran apare suma corectă pe care o donezi, astfel încât să nu ridice suspiciuni, dar dispozitivul este conectat la un sistem / software care transmite către bancă o tranzacție mult mai mare.
În momentul în care victima apropie cardul ori telefonul la aparatul POS, suma reală este retrasă instant. Astfel, „donația” poate ajunge la mii de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci