Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor, în urma unor sesizări privind presupuse acte de agresiune asupra unor copii într-un centru educațional din municipiul Ploiești.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului după ce mai multe sesizări au fost făcute cu privire la agresarea unor copii la un centru educaţional din municipiul Ploieşti.
"Poliţiştii din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova - Secţia nr. 4 Poliţie Ploieşti efectuează verificări şi activităţi procedurale într-o cauză penală privind posibile fapte de natură abuzivă sesizate într-un centru educaţional din municipiul Ploieşti, aspectele reclamate vizând conduita unei angajate faţă de doi minori. (...) Din datele şi informaţiile preliminare administrate până în prezent a rezultat că suspiciunile vizează posibile comportamente necorespunzătoare exercitate asupra a doi minori, în perioada martie-aprilie 2026, de către o femeie în vârstă de 29 de ani, în contextul exercitării atribuţiilor profesionale desfăşurate în cadrul unităţii educaţionale respective", a transmis, marţi, IJP Prahova.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că persoana acuzată de comiterea faptelor ar fi o educatoare, care i-ar fi tras de urechi pe copii, le-ar fi vorbit urât, iar pe unul dintre ei l-ar fi lovit cu palma peste faţă.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Activităţile investigative sunt desfăşurate sub coordonarea unităţii de parchet competente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu