Un răspuns oficial al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ridică mari semne de întrebare cu privire la banii pe care România îi primește din PNRR.
PNNR are o alocare totală de peste 21 de miliarde de euro, din care peste 13,5 miliarde de euro sunt alocați pentru asistența financiară nerambursabilă, restul fiind asistență financiară rambursabilă. Conform unui răspuns pentru europarlamentul ECR Georgiana Teodorescu, România a primit, în total, 10,7 miliarde de euro, din care 6,4 miliarde de euro nerambursabili, restul rambursabili. Pentru două jaloane pe energie, România a pierdut 53 de milioane de euro, fiind considerat că nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător.
La cererea de plată numărul 3, nu mai puțin de șase jaloane au fost suspendate. Ultimele două cereri de plată, 5 și 6, se vor transmite în a doua jumătate a anului 2026, cererea de plată finală având ca termen maxim de transmitere data de 30.09.2026. Pentru ultimele trei cereri de plată, România ar trebui să încaseze 6,48 de miliarde de euro, bani nerambursabili. Termenul limită pentru modificarea planurilor naționale de redresare este 31 mai 2026: ”Pentru solicitările primite după această dată, Comisia nu garatează finalizarea evaluării în timp util” arată răspunsul primit de europarlamentara ECR, de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
![]()
Un aspect interesant din răspunsul MIPE ridică mari semne de întrebare. ”Sumele care au fost încasate de România, ca și prefinanțare (...) sunt folosite pentru a alimenta contul în valută deschis de Ministerul Finanțelor la Banca Națională. Disponibilizarea sumelor se va efectua în rate, în urma îndeplinirii, la nivel satisfăcător a jaloanelor și țintelor, iar sumele împrumutului disponibile în contul în valută deschis la Banca Națională se utilizează pe măsura necesităților de finanțare a deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice guvernamentale de către Ministerul Finanțelor”. Cu privire la această parte a răspunsului MIPE, europarlamentara Georgiana Teodorescu ridică o problemă cheie: ”Cum adică? Noi ne împrumutăm ca să finanțăm deficitul?”. Aceasta a completat: ”Adică noi am închis mine și termocentrale ca să aibă guvernele bani să simuleze scăderea deficitului bugetar pe care tot ele le-au cauzat? Ideea de PNRR era construcție si dezvoltare, nu de împrumutat bani pentru finanțarea deficitului bugetar, bani pe care generația următoare să îi plătească peste 30 de ani”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci