DDB: Am achitat rata la ANAF pentru ca FC Dinamo să nu piardă baza de la Săftica

DDB: Am achitat rata la ANAF pentru ca FC Dinamo să nu piardă baza de la Săftica
DDB: Am achitat rata la ANAF pentru ca FC Dinamo să nu piardă baza de la Săftica

Asociaţia suporterilor echipei de fotbal Dinamo Bucureşti (DDB) a anunţat, joi, că a strâns suma de 55.000 de euro şi a achitat rata la ANAF pentru ca gruparea alb-roşie să nu piardă singura sa proprietate, baza sportivă de la Săftica.

'Am reuşit să salvăm şi Săftica! După ce am strâns împreună banii de licenţă, iată că am reuşit să strângem şi banii pentru rata ANAF, pentru a nu pierde baza de antrenament de la Săftica. Nu era vorba despre o rată de 35.000 de euro, aşa cum a apărut, ci despre 260.000 lei, adică aproximativ 55.000 de euro. 35.000 de euro era suma care mai lipsea în momentul în care am făcut apelul către suporteri. A fost din nou o mobilizare extraordinară a 'câinilor' şi am reuşit să strângem 200.000 lei. Au mai rămas de plată 60.000 lei. De aceea e nevoie să strângem bani în continuare. Ratele acestea sunt de plătit în fiecare lună pe data de 15', informează asociaţia pe pagina oficială de Facebook.

În ultima perioadă clubul Dinamo se confruntă cu mari probleme financiare, existând restanţe la plata salariilor jucătorilor, antrenorilor şi celorlalţi angajaţi pe mai multe luni. Conducerea reprezentată de Pablo Cortacero a anunţat în mai multe rânduri că va achita salariile, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Suporterii grupaţi în programul socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti) deţin 20,06% din acţiunile clubului şi de la sfârşitul anului 2020 au achitat mare parte din datoriile FC Dinamo cu banii strânşi din cotizaţii, donaţii sau vânzarea de bilete virtuale.

Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august 2020 acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy