Cristi Chivu ar putea fi numit antrenor la Inter Milano, dacă Simone Inzaghi va fi dat afară

Facebook Cristian Chivu
Facebook Cristian Chivu

Cristian Chivu ar putea fi antrenorul echipei de seniori a clubului Inter Milano, dacă nerrazurii se decid să îl îndepărteze pe Simone Inzaghi de la cârma echipei. 

"Chivu a luat-o de jos, de la echipa U14. A promovat la Primavera și a cucerit titlul. El reprezintă alegerea internă logică și managerul care ar fi stat pe bancă cel puțin până la pauza provocată de Campionatul Mondial (n.r. 20 noiembrie 2022)”, au notat cei de la Tuttosport, conform Digisport.

Conform presei italiene, soarta lui Simone Inzaghi ar depinde de meciul din Liga Campionilor cu FC Barcelona. În cazul unei înfrângeri, acesta ar putea fi dat afară. 

Simone Inzaghi a vorbit despre posibilitatea de a fi dat afară după meciul cu Roma

În weekend, Inter Milano a pierdut derby-ul cu AS Roma, scor 1-2. 

"Este normal să fim dezamăgiți, pentru că a fost o înfrângere nemeritată. Am jucat fotbal, am văzut din nou acel Inter pe care îl știam. A fost cel mai bun joc al sezonului pentru noi, dar am rămas cu mâna goală, din păcate.

Trebuie să lucrăm mai mult la detalii. Evident, ceea ce facem în acest moment nu este suficient. Totuși, nu am ce să le reproșez jucătorilor, au avut atitudine, ne-am creat ocazii.

Dacă sunt în pericol? Noi, antrenorii, suntem mereu în pericol, în fiecare săptămână. Înfrângerile nu aduc niciodată liniște, dar trebuie să muncim în continuare și sunt convins că vom ieși din acest moment dificil", a spus Simone Inzaghi.

Momentul în care Chivu a decis să devină antrenor. Nu are planuri să antreneze în România

Cristi Chivu, fostul căpitan al naţionalei României, a povestit cum s-a decis să devină antrenor. Totul ar fi plecat de la un favor pe care i l-a făcut Ionuţ Lupescu. 

”Mi s-a oferit șansa de a fi observator tehnic la UEFA pentru meciurile de Europa League și Champions League. Eram singurul analist fără școala de antrenori, așa că m-am înscris la Coverciano.

Ionuț Lupescu era la UEFA, mi-a oferit posibilitatea asta și am zis să nu fiu singurul om de acolo fără o școală de specialitate. M-am apucat să fac școală pentru acest favor, dacă pot să-l numesc așa.

Când am văzut că lângă mine era David Moyes și șeful nostru era Alex Ferguson m-am gândit să fac și eu școală să nu fiu eu ultimul om de acolo. Cu Inter am avut discuții să preiau o grupă de juniori de acum 10 ani. Ei au crezut în mine.

Am început de jos, ei mi-au oferit patru soluții, eu am zis că o vreau pe ultima, cea mai mică dintre grupele pe care mi le oferiseră, pentru a vedea dacă-mi place. Nu știam dacă sunt în măsură să traduc ideile pe care le aveam, nu e atât de simplu, mai ales atunci când lucrezi cu copii.

Mi-a plăcut din prima clipă, probabil că a fost și avantajul de a fi jucat și de a fi credibil datorită faptului că am avut cariera pe care am avut-o și am jucat la nivel înalt. Mi-a plăcut, e pasiune, e motivație, e dorință de a învăța tot timpul”, a declarat Cristi Chivu, citat de Digisport.

Nu vrea să antreneze în România 

”Am primit multe mesaje, din Federație, nu. Eu am fost în tabăra adversă și am fost ciuruit. Eu vreau în iarbă, nu vreau la birou. Vreau să reușesc aici, vreau să rămân aici. Am primit oferte din România în ultimii ani, dar am refuzat, eu am început un drum aici.

Au fost oferte mai mult sau mai puțin concrete, mai mult sau mai puțin oficiale, dar am refuzat. Primul obiectiv e Serie A și apoi urmează altul”, a declarat Cristi Chivu la Digi Sport Special.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel