Crimă în Cluj. Un tânăr și-a ucis mama într-un acces de furie. Dependenţa care l-ar fi împins la acest gest

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Un tânăr de 30 de ani din județul Cluj este acuzat că şi-a ucis mama, într-un acces de furie.

Acesta ar fi mers la locuința mamei sale pentru a-i cere bani. Femeia l-ar fi refuzat, a început o ceartă, iar totul s-a sfârșit cu o crimă. Tânărul și-ar fi doborât la pământ mama, iar vecinii au fost treziți din somn de strigătele ei de ajutor, scrie ProTv.ro.

Tânărul de 30 de ani era pasionat de jocuri pe calculator. Surse din anchetă nu exclud ipoteza potrivit căreia suspectul ar fi fost sub influenţa unor substanţe interzise, care i-ar fi provocat halucinaţii. Crima a fost descoperită de partenerul femeii. Suspectul nu a recunoscut că şi-a ucis mama şi a fost supus unei evaluări psihiatrice.

 

Pericolul dependenței de calculator

Gabriela Groza, doctor în psihologie, susține că în acest caz combinaţia dintre dependența de jocurile pe calculator şi cea de droguri i-a provocat tânărului un delir care l-a împins la crimă.

„Încep să am idei paranoice, să am halucinaţii, să am idei delirante, să am impresia că lumea e împotriva mea sau să am o violență atât de puternică în mine încât să nu pot gestiona. O furie foarte puternică în organism înseamnă o tensiune mare pe care vreau cu orice preţ să o eliberez. În momentul în care consum un anumit tip de droguri, orice tensiune şi orice chimie din organism este potenţată în mod exponenţial, adică o simt de 10.000 de ori mai puternic.”, a explicat Gabriela Groza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel