Cozmin Gușă: "Românii se lasă păcăliți intenționat..."

Cozmin Gușă a comentat, duminică seara, la emisiunea "Jocuri de Putere" realizată de Rareș Bogdan, la Realitatea TV situația traficului infernal de pe șosele în minivacanța de Sf. Maria, cauzată de incapacitatea clasei politice din România de a construi autostrăzi în 28 de ani de la căderea regimului comunist.

Cozmin Gușă  a precizat că în ecuația dezastrului din infrastructura rutieră intră și baronii locali - aleși în mod repetat de români -, care-i numesc apoi pe politicienii de la centru, oameni "cărora nu le pasă de nimic" și care sunt interesați doar să-și negocieze interesele personale.

"Vinovații sunt, din nefericire, și pe șosele. Eu când m-am retras din politică, nu m-am retras din cauza politicienilor, ci din cauza românilor. Am constatat că nu poți, cu un mesaj onest, să le câștigi încrederea. Cât am fost în concediu 10 zile pe litoralul românesc am văzut un singur om pe plajă care citea o carte. Un domn care citea un tratat de medicină în limba engleză. Adevărul este că românii nu mai citesc și asta are legătură cu mecanismul îndobitocirii politice", a declarat consultantul politic.

Cozmin Gușă consideră că românii se lasă păcăliți intenționat și își aleg în mod repetat aceiași baroni, care apoi numesc la centru oamenii care le convin.

"Românii care sunt nervoși pe șosele azi merg apoi acasă și execută următorul mecanism: devin supărați pe miniștri, dar dau înțelegere baronilor locali și le rămân fideli. Ei nu vor să recunoască acest lucru. Românii merg pe ideea "al nostru nu este de vină, cei de la București sunt de vină". Nu! Nu e adevărat. De vină este baronul local!", a punctat consultantul politic.

[citeste si]

Potrivit acestuia, românii știu că acești baroni, cu șmecheriile lor, propun aceiași oameni în posturi ca cel de ministru al Transporturilor.

"Românii noștri se lasă păcăliți intenționat. Își aleg baronii, care vor propune același gen de oameni cărora nu le pasă. Românii trebuie să pună capul în pământ pentru acest comportament", a continuat Cozmin Gușă.

Potrivit lui Gușă, un alt element important în tabloul cu românii care își pierd vacanța mergând în coloană, bară la bară, este justiția.

"Așa ajungem la justiție. Scandalul cu arhiva SPIA este oglinda justiției în România. Magistrații, în loc să demisioneze, au ales să rămână acolo, în favoarea clasei politice și în defavoarea românilor. Treaba cu anticorupția a funcționat și nu a funcționat. Nu a funcționat în ceea ce privește recuperarea prejudiciilor, iar cei aflați în apropierea serviciilor nu au pățit nimic în tura asta, ci poate în tura viitoare. Nu cunosc astăzi vreun nevinovat care își ispășește pedeapsa, dar cunosc vinovați care sunt în libertate, de la foști președinți, Iliescu, Băsescu, chiar și Constantinescu, până la miniștri", a acuzat consultantul politic.

Consultantul politic a explicat că justiția nu a atacat marile dosare, nu s-au cercetat și judecat privatizările frauduloase sau modul în care activele statului "au fost cedate pe gratis către sistemul corporatist, de la OMV în jos". "S-a spus că marile bănci nu plătesc impozit pe profit, de ce să plătească?! Românii sunt proști, iar politicenii își negociază interesele personale".

De asemenea, consultantul politic a mai indicat un vinovat pentru situația în care ne aflăm: starea în care a ajuns mass-media.

"Marea minciună a fost perpetuată. Mogulii au fost folosiți sau și-au făcut afacerea prost, iar românii au fost prostiți prin mass-media. Clubul Român de Presă a dispărut, nu mai există solidaritate, toți au crezut că lor nu li se va întâmpla. Ăsta e tabloul, sumbru, ciudat, dar dacă românii care merg în coloană votează aceiași lideri locali cu realizări ultraminimale, totul va rămâne la fel. De vină este cel care girează baronul local, care va genera lideri politici și administrivi cărora nu le pasă de nimic", a explicat Cozmin Gușă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel