Controversa amendamentelor SAFE: un joc aranjat în locul unei competiții reale

Autor: Dana Mihai

Deși mecanismul a fost conceput pentru a accelera achizițiile de apărare într-un context de securitate tensionat, direcția actuală ridică semne de întrebare privind echilibrul dintre eficiență, transparență și interesul național.

De la instrument de urgență la control politic centralizat

SAFE a fost introdus ca un instrument de urgență, menit să simplifice procedurile și să permită achiziții rapide. În România, implementarea sa a dus la un sistem puternic centralizat, coordonat la nivelul Cancelariei Prim-ministrului.

Această abordare a accelerat procesul decizional, dar a schimbat și modul în care sunt selectați furnizorii. În locul procedurilor competitive tradiționale, se conturează un model în care deciziile sunt concentrate și, în unele cazuri, anticipate înainte ca procesul competitiv să fie lansat formal. Prin amendamentele recente adoptate prin ordonanță de urgență, autoritățile pot desemna unul sau mai mulți furnizori încă din faze incipiente și pot încheia acorduri de cooperare pentru mai multe programe simultan.

În practică, acest lucru poate duce la crearea unor cadre transversale între programe, în care rezultatele sunt influențate înainte ca fiecare contract să fie evaluat individual. Astfel, competiția nu este eliminată formal, dar este limitată prin designul procesului.

Localizarea industrială: realitate sau doar cifre pe hârtie?

O altă problemă critică vizează modul în care sunt tratate obligațiile de localizare. În cadrul actual, acestea sunt aplicate la nivel de proiect, asigurând beneficii industriale directe pentru fiecare program. Noile amendamente permit însă agregarea acestor obligații între mai multe proiecte.

Consecința este că un furnizor ar putea compensa un nivel redus de localizare într-un program prin depășirea țintelor în altul. Mai mult, ce se întâmplă dacă proiectele cu ținte ridicate de localizare, incluse în această agregare, nu performează sau sunt anulate? Există riscul unei „conformări pe hârtie”,  respectarea formală a cerințelor, fără un impact industrial real.

Această preocupare este cu atât mai relevantă în cazul programului MLI, cel mai valoros proiect finanțat prin SAFE în România, care reprezintă cea mai mare oportunitate pentru dezvoltare industrială și reconversie în domeniul apărării.

În același timp, există semnale privind creșteri de preț după depunerea ofertelor inițiale. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a menționat recent situații în care furnizorii au revenit cu oferte cu aproximativ 30% mai mari decât cele inițiale. Potrivit informațiilor publicate de Defence Romania, unul dintre furnizorii care și-au majorat oferta este Rheinmetall, unul dintre principalii beneficiari ai programului SAFE.

Astfel de evoluții sunt tipice în contexte cu competiție limitată. Fără presiunea unor ofertanți alternativi, capacitatea autorităților de a negocia condiții avantajoase scade semnificativ.

Așteptările publice versus realitatea politicilor

Datele recente din Barometrul Securității Naționale arată că opinia publică susține puternic dezvoltarea industriei naționale de apărare și utilizarea fondurilor europene pentru beneficii economice interne. În acest context, orice mecanism care reduce participarea industrială locală sau concentrează contractele în mâinile unui număr limitat de furnizori riscă să intre în contradicție cu aceste așteptări.

Principalul argument pentru aceste modificări rămâne viteza achizițiilor. Însă acest argument devine mai slab dacă furnizorii selectați nu demonstrează că pot livra mai rapid sau mai eficient. În absența unei competiții reale și a unor avantaje clare de timp, apare întrebarea dacă acest model este cu adevărat o necesitate sau mai degrabă o alegere de politică publică.

Pe de altă parte, localizarea acestor programe în România oferă un avantaj clar în respectarea termenelor de livrare până în 2030. Aceasta permite autorităților naționale să exercite control direct și să utilizeze mecanisme interne de implementare, reducând dependența de mediere internațională sau presiuni diplomatice.

O decizie strategică, nu doar una tehnică

În final, dezbaterea privind SAFE depășește aspectele tehnice ale achizițiilor. Ea reflectă o alegere strategică mai amplă: între viteză și control centralizat, pe de o parte, și competiție, transparență și dezvoltare industrială pe termen lung, pe de altă parte.

Fără un echilibru între aceste elemente, există riscul ca beneficiile pe termen scurt să fie compensate de costuri mai mari pe termen lung, atât economice, cât și strategice.