Clotilde Armand, scuză atât de penibilă după acuzațiile ANI încât presa hashtag o ascunde. Replica lui Vasile Marica, devastatoare

Nici măcar presa de casă a primarului de la sectorul 1, Clotilde Armand, nu publică integral replica pe care aceasta o dă acuzațiilor ANI, cel mai probabil de rușine. Citatul se oprește înainte de fragmentul penibil al comunicatului postat de Clotilde Armand pe Facebook. Scuza e imposibil de înghițit, chiar de către cei mai înverșunați susținători politici ai primarului. 

ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE, după cum scrie în plângerea penală trimisă la Parchetul de pe lângă ICCJ, și-a folosit funcția de primar al sectorului 1 ”pentru a favoriza unele persoane”. Mai precis pe ea însăși. Clotilde și-a creat venituri suplimentare, pe care le-a încasat pe persoană fizică, după cum spune Agenția Națională de Integritate.

Clotilde Armand, care și-a bazat ascensiunea politică pe așa-zisa luptă cu corupția, se află în centrul unui scandal de corupție, după ce a încasat ilegal bani europeni, numindu-se pe ea însăși în funcția de manager al unui proiect derulat de primărie.

Într-o postare pe Facebook, Armand încearcă să discrediteze ANI, susținând că nu a primit răspuns de la Agenție și că i s-a refuzat accesul la documente. Strategia pare a funcționa, măcar în cazul ”prietenilor” care, în comentariile de pe pagina domniei sale, critică ANI sau îi cer să se ocupe de alți primari. Totuși, pentru cei care nu fac parte din nucleul dur al activiștilor pro-Clotilde este evident că lucrurile stau exact pe dos: ANI cere documente de la primari, manageri, funcționari publici etc. Dacă era să refuze cineva accesul la documente, nu puteau fi inspectorii ANI, ci tocmai Primăria.

Clotilde Armand mai încearcă să dea impresia că MIPE și/sau ANI ar fi verificat starea ei de incompatiblitate înainte de începerea proiectului și i-ar fi dat ok-ul. Nimic mai fals.

”Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru”, scrie Armand pe Facebook.

MIPE a avizat proiectul ca fiind eligibil, sau mai precis a stabilit că Primăria este eligibilă, nu că primarul poate ocupa funcții pentru care este incompatibil. ”Autoritățile competente” sunt...una singură: Agenția de Integritate, pe care însă nu o menționează în comunicat. Și care a sesizat Parchetul, opinând că Armand a călcat legea.

Vasile Marica: Armand nu e funcționar public

Fragmentul de care până și presa lui Clotilde se rușinează, expediindu-l într-un link către pagina ei de Facebook, este comentat pentru DCNews de Vasile Marica, liderul sindicatului Sed Lex.

În apărarea sa, Armand invocă Legea 161/2003. ”Legea spune asta:- art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003:„nu se afla in situatie de incompatibilitate, in sensul prevederilor alin. (2), functionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finantat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum si din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile”, scrie Clotilde Armand pe Facebook.

”Clotilde Armand nu e funcționar public, spune Vasile Marica. Primarul este om politic, ales într-o funcție publică. Nu se poate numi pe sine însăși într-o funcție, încasând bani, primind indemnizație, ca manager de proiect. Nu poate invoca statutul funcționarului public, nu are nicio legătura articolul de lege cu situația sa”, a conchis Marica. 

E ilegal ca tu să execuți proiectul, tu să îl controlezi

Cât privește banii încasați ca manager de proiect, Clotilde Armand invocă Legea 153/2017.

”Și asta:art. 16 din Legea nr. 153/2017:- „(2) Indemnizatiile lunare ale presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene si primarilor si viceprimarilor unitatilor administrativ-teritoriale care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile se majoreaza cu pana la 25%”, mai scrie Armand pe Facebook.

”Statul a hotărât, prin acest articol de lege, că veniturile primarilor care implementează proiecte se majorează, fiindcă au mai multă răspundere, muncesc mai mult, controlează ce fac managerii de proiect, verifică rezultatele etrc. Nu poți fi manager de proiect tu, primarul care îl controlezi pe manager, care gestionezi proiectul. Nu poți să te numești tu pe tine, să te controlezi tu pe tine și să iei două venituri din asta: și majorarea indemnizației de primar cu 25% și indemnizația de manager al proiectului. Așa ceva este ilegal. Iar Agenția de Integritate vorbește de o creștere a indemnizației lunare cu până la 30%, ceea ce este, oricum, peste 25%, prevăzut în legea invocată de Clotilde Armand”, spune Vasile Marica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel