CCR decide, marți de la ora 10.00, soarta lui Traian Băsescu

ccr7
ccr7

Curtea Constituțională va decide marți dacă președintele suspendat Traian Băsescu se va reîntoarce la Palatul Cotroceni,  în cadrul ședinței programată cu începere de la ora 10.00.

În ședința de marți, judecătorii Curții vor lua o decizie privind referendumul pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu, după ce CCR a decis săptămâna  trecută să devanseze pentru data de 21 august termenul până la care Guvernul să trimită listele electorale permanente.

Devansarea termenului pentru trimiterea listelor electorale permanente solicitate Guvernului este rezultatul unei formulări a președintelui suspendat Traian Băsescu adresate Curții Constituționale de preschimbare a termenului şedinţei în care se va lua o hotârâre privind referendumul din 29 iulie.

 "Plenul Curţii Constituţionale a luat în discuţie cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat al României, domnul Traian Băsescu", se arăta într-un document al CCR de săptămâna trecută.

 Potrivit Curţii, "în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, în temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 31 august 2012, la data de 21 august 2012".

Guvernul va transmite luni Curții Constituționale ”cifre bazate pe documente” și nu liste electorale, deoarece acestea se află la Parchet, a declarat premierul Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel