€ 5.0896
|
$ 4.3449
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3449
 

București, primul oraș în care se măresc taxele și impozitele

 

După ce Guvernul a adoptat hotărârea prin care impozitele și taxele se măresc cu 16.05%, primăria Capitalei este prima autoritate locală care anunță că intenționează să mărească taxele și impozitele cu 8 -16%.

Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General al municipiului București de pe 18 decembrie, iar majorarea se va aplica dacă aleșii locali vor aproba acest lucru, scrie hotnews.ro.

"Această creștere a taxelor și impozitelor locale este de fapt o actualizare periodică cu rata inflației. Avem în vedere o creștere cu 8-16%. Nu am hotărât exact. Vom vedea la ședința de Consiliul General", a declarat  Marcel Nicolaescu, consilier USL și viceprimar al Capitalei.

Silviu Văduva, liderul consilierilor PDL din Consiliul General al Municipiului București susține că taxele și impozitele locale vor fi majorate cu 16%.

Și Claudia Tapardel, consilier USL, spune că majorarea se va face cu echivalentul ratei inflației din ultimii 3 ani, respectiv 16%.

În şedinţa de pe 12 decembrie, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă prin care taxele și impozitele locale se vor mări cu 16.05% în 2013. De asemnea, nu se vor acorda bugetarilor tichete de masă, tichete-cadou sau de vacanţă. De asemenea, vor fi îngheţate anagajările şi gratuităţile pe transportul public, scrie Antena 3.

În legătură cu această măsură, premierul Victor Ponta a declarat că primarii vor decide dacă impozitele, taxele şi amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflaţia din perioada 2010-2012, şi a arătat că s-a enervat că reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu l-au consultat şi nu au explicat mai clar.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close