În emisiunea "100 de minute" de la Antena 3, moderată de Alessandra Stoicescu, a fost dezbătută prezența președintelui Traian Băsescu la căpătâiul autoproclamatului rege al rromilor. Mai mulți telespectatori ai emisiunii au ridicat, pe pagina de Facebook, aceeași întrebare: "Pe banii cui s-a dus Traian Băsescu la căpătâiul prietenului Florin Cioabă?".
Întrebările sunt multiple și derivă din răspunsul la o singură întrebare: "Traian Băsescu s-a dus în calitate de prieten sau președinte?". Răspunsul dedus ar fi în calitate de prieten pe banii statului, pentru că, așa cum a spus și el, Traian Băsescu este președintele României, și țara este locul său de muncă. Una dintre persoanele care se întreba pe ce bani a călătorit Traian Băsescu, a subliniat că această datorie din prietenie a președintelui costă aproximativ 2.000 de euro.
Dubla povară a lui Traian Băsescu: prieten și președinte. Ce calitate a avut la priveghiul lui Cioabă?
Bogdan Chirieac a subliniat că Traian Băsescu atunci "când s-a dus la priveghi, s-a dus în calitate de persoană fizică. Coroana este a lui Traian Băsescu pentru prietenul meu, Florin Cioabă. Nu e vorba despre Florin Cioabă, cetățeanul României". Analistul a subliniat, despre reacția imediată a președintelui, că "Traian Băsescu nu s-a putut abține. A mers cu elicopterul". Analistul a adăugat că "Această chestiune a fost văzută de presă și speculată în locul Guvernului, care, dacă trimite delegații speciale la un eveniment privat, care este o înmormântare, atunci suferă de incoerență". Bogdan Chirieac a atras atenția asupra unor intenții ale partidelor de a trimite delegații, care să depună coroane la catafalcul autointitulatului rege. Până acum, surse parlamentare au declarat pentru Agerpres că o delegație a PSD, din care vor face parte Codrin Ștefănescu și Mădălin Voicu, va merge să depună o coroană pentru regele Cioabă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu