Adrian Năstase va fi eliberat condiţionat după ce Judecătoria Sector 4 a luat în dezbatere cererea formulată de fostul președinte al PSD. Avocaţii lui Năstase au cerut eliberarea pentru bună purtare a clientului lor. Decizia de marți nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs în termen de trei zile. Parchetul a și făcut recurs, la niciun minut de la aflarea deciziei.
Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a respins, marţi, toate acuzațiile, inclusiv cererea de strămutare la Judecătoria Cornetu a procesului lui Adrian Năstase privind eliberarea înainte de termen. Totuși, procurorului DNA a susţinut în faţa instanţei că este pusă la îndoială calitatea de operă ştiinţifică a lucrărilor lui Adrian Năstase avute în vedere pentru punerea lui în libertate.
Imediat după terminarea procesului, Adrian Năstase a fost dus înapoi la Penitenciarul Jilava.
Avocatul Ion Cazacu spunea că membrii Comisiei au luat în calcul pentru avizul favorabil activităţile desfăşurate de Adrian Năstase în penitenciar, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi. Cazacu preciza că au fost luate în considerare în stabilirea perioadei de executare a pedepsei şi zilele petrecute de Adrian Năstase în Spitalul Floreasca, scăzute din pedeapsă în urma unei decizii a instanţei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu