A murit David Crosby, cofondatorul trupei Crosby, Stills, Nash and Young

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Muzicianul rock David Crosby a murit. 

Muzicianul american David Crosby, pionier al genului folk rock şi cofondator al trupei The Byrds şi mai apoi al formaţiei Crosby, Stills, Nash and Young, a murit la vârsta de 81 de ani, a anunţat joi agentul său, relatează AFP.

Revista Variety a fost prima care a anunţat moartea muzicianului atât de influent pentru muzica anilor 1960-1970 în Statele Unite, citând în exclusivitate un comunicat de presă al soţiei sale Jan Dance, care a menţionat o "boală lungă".

"Deşi nu mai este printre noi, umanitatea şi sufletul lui bun vor continua să ne ghideze şi să ne inspire. Moştenirea sa va continua să trăiască prin muzica sa legendară", a scris ea.

Textul comunicatului precizează faptul că muzicianul a murit înconjurat de soţia sa şi de fiul său Django, însă nu menţionează data la care s-a produs decesul cântăreţului.

Foştii săi colegi, mesaje de condoleanţe



David Crosby, născut în California pe 14 august 1941 din părinţi descendenţi ai unor familii proeminente din New York, a fondat înainte de a împlini vârsta de 25 de ani trupa The Byrds, un grup care îmbina stilul rock din Anglia cu folkul tradiţional american.

După ce a părăsit trupa The Byrds din cauza unor neînţelegeri, în 1967 şi 1968 el i-a întâlnit pe Stephen Stills, de la Buffalo Spingfields, şi pe Graham Nash, de la Hollies, la cabana lui Joni Mitchell, legendă a folkului şi o vreme iubita lui.

Grupului i se alătura din când în când canadianul Neil Young.

Anul următor, pe 17 august 1969, la celebrul festival Woodstock, Crosby participa la cel de-al doilea concert al său cu trupa Crosby, Stills, Nash & Young.

Graham Nash şi-a exprimat pe Facebook "profunda tristeţe" pentru acest "gol imens", fără a ascunde însă "relaţia volatilă" dintre cei doi.

"Însă ceea ce a însemnat întotdeauna cel mai mult pentru David şi pentru mine a fost bucuria pură a muzicii pe care am făcut-o împreună, sunetul pe care l-am descoperit şi prietenia profundă împărtăşită în toţi aceşti ani", a scris Graham Nash.

"A fost fără ezitare un gigant al muzicii", a afirmat, la rândul său, Stephen Stills prin intermediul unui agent. "Sensibilitatea sa armonică nu era decât cea a unui geniu", a adăugat el, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel