Un urs, accidentat mortal de un autoturism pe DN 1, în apropiere de Ploieşti

Un urs, accidentat mortal de un autoturism pe DN 1, în apropiere de Ploieşti / Foto: Pixabay
Un urs, accidentat mortal de un autoturism pe DN 1, în apropiere de Ploieşti / Foto: Pixabay

Un urs a fost accidentat mortal de un autoturism pe DN 1, în apropiere de Ploieşti.

Un urs a fost accidentat mortal, sâmbătă seară, pe DN 1, în apropierea municipiului Ploieşti, a informat, duminică dimineaţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost sesizaţi, în jurul orei 22,00, că un autoturism condus de un bărbat pe direcţia Braşov-Ploieşti ar fi lovit un urs pe DN 1, la km 68+300, în afara localităţii Păuleşti.

În urma impactului, ursul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. La faţa locului au fost prezenţi reprezentanţii Gărzii de Mediu, care au ridicat animalul decedat, menţionează IJP. 

Mărturia cutremurătoare a unui bărbat atacat de urs

Un bărbat din Pitești care a fost atacat de urs a decis să îşi facă publică acum povestea.

Adrian Sima a fost atacat de urs pe 11 noiembrie 2018. Se afla în localitatea Mălureni, din Argeș, la o partidă de vânătoare, când un urs și-a făcut apariția printre mistreți. Deși era conștient că viața îi este pusă în pericol, bărbatul susține că nu s-a gândit nicio clipă să împuște animalul. În cele din urmă a scăpat cu viață, iar acum a decis să povestească prin ce a trecut pentru a atrage atenția asupra pericolului care îl reprezintă animalele sălbatice.

„Spre finalul partidei, așteptând gonacii, mi-a apărut în față la 50 de metri un urs foarte mare, ceva mai mare decât tot ce văzusem și mai înainte. A ieșit la drum și nu trebuia decât să traverseze râul să plece. Când a ajuns la râu, s-a întors efectiv spre mine, m-a fixat și a luat-o glonț spre mine. Nu ai timp să reacționezi, nu ai timp nici să gândești. Am urlat la el..., am tras un foc în pământ, să încerc să-l sperii.

A venit și m-a luat de picior. Era atât de mare... În momentul când m-a luat de picior m-am ales cu cinci găuri pe pulpa dreaptă și atunci au început gândurile negre... A încercat să mă ia de cap, am ridicat mâna să mă apăr, m-a mușcat de mâna stângă... Are o forță fantastică. Mă așteptam să mor.”, a relatat la Realitatea PLUS, Adrian Sima.

VEZI ȘI: SPITAL din România, împrejmuit cu GARD ELECTRIC. Motivul deciziei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel