Un german a pornit spre China pe jos, însoțit de măgarul său. Va ajunge și în România

Un german a pornit spre China pe jos, însoțit de măgarul său. Va ajunge și în România / Foto: Pixabay
Un german a pornit spre China pe jos, însoțit de măgarul său. Va ajunge și în România / Foto: Pixabay

Un bărbat din Germania a pornit spre China pe jos, însoțit de măgarul său.

Un bărbat din Germania a pornit în aventura vieții sale. Pe jos, alături de măgarul său, omul vrea să ajungă tocmai în China. A pornit la drum de vreo şase luni, doar că până acum a ajuns abia în Slovacia, relatează Pro Tv.

Michael, în vârstă de 59 ani, a mărturisit că muncea lucrător la drumuri, când într-o zi sătul de şantiere, a decis să își dea demisia și să pornească în această călătorie. Spune că nu se grăbește. Vrea să admire frumusețile locurilor prin care va trece, iar drumurile îl vor aduce și în România.

“Sunt pe drumuri de șase luni, așa că mai am încă doi ani și jumătate. M-am pregătit intens de plecare timp de doi ani. Cel mai mult a durat până am găsit un măgar potrivit. Într-un final, l-am găsit în Franța. Mergem în jur de 10, 12 kilometri pe zi. În fiecare săptămână avem o zi de odihnă.”, a spus el.

Unde doarme noaptea și unde mănâncă

De obicei omul doarme în cort, iar măgarul său stă priponit prin apropiere. Câteodată, însă, se întâmplă să fie invitaţi de localnici să rămână peste noapte, în vreo curte sau la vreo fermă. 

“Ne-a ajutat să facem brânză, ne-a ajutat la muls, a dus caii la pășunat și i-a adus înapoi...”, a spus Dominika Sidorová, o fermieră din Cehia care l-a găzduit.

Până în China mai are mult de mers. La un moment dat bărbatul va trece și prin țara noastră, după ce va vizita Budapesta.

“Planul e să merg mai departe spre Budapesta, apoi România, Bulgaria și Turcia, Georgia. De acolo, destinația următoare e Iran.”, a spus bărbatul. 

De unde are bani pentru călătorie

Bărbatul spune că nu este bogat, dar are un apartament în Germania pe care l-a dat în chirie. Din acești bani trăiește și acoperă cheltuielile călătoriei sale îndrăznețe.

“Am un mic apartament în Germania, pe care l-am închiriat, așa că am ceva bani. Dar nu îmi trebuie prea mulți, pentru că sunt destui oameni care îmi dau mâncare și mă lasă să dorm fără plată. Stai puțin...”, a mai spus Michael.

Întrebat cum de a avut acest curaj de a porni tocmai până în China, germanul a mărturisit că “ este important să faci primul pas și să nu te gândești la rău”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel